Criza financiară asiatică

Care a fost criza financiară asiatică?

Criza financiară asiatică, numită și „Contagiunea Asiatică”, a fost o succesiune de devalorizări valutare și alte evenimente care au început în vara anului 1997 și s-au răspândit pe multe piețe asiatice. Piețele valutare au eșuat pentru prima dată în Thailanda, ca urmare a deciziei guvernului de a nu mai lega moneda locală de dolarul SUA (USD). Scăderile valutare s-au răspândit rapid în toată Asia de Est, provocând la rândul lor scăderi ale pieței bursiere, reducerea veniturilor din importuri și revoltele guvernamentale.

Înțelegerea crizei financiare din Asia

Ca urmare a devalorizării bahtului thailandez, o mare parte din monedele din Asia de Est au scăzut cu până la 38%. De asemenea, stocurile internaționale au scăzut cu până la 60%. Din fericire, criza financiară asiatică a fost întreruptă oarecum datorită intervenției financiare a Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale. Cu toate acestea, scăderea pieței a fost resimțită și în Statele Unite, Europa și Rusia, pe măsură ce economiile asiatice au căzut.

Ca urmare a crizei, multe națiuni au adoptat măsuri protecționiste pentru a asigura stabilitatea monedelor lor. Acest lucru a dus adesea la cumpărarea grea a Trezoreriei SUA, care sunt utilizate ca investiții globale de majoritatea guvernelor lumii, a autorităților monetare și a marilor bănci. Criza asiatică a dus la unele reforme financiare și guvernamentale atât de necesare în țări precum Thailanda, Coreea de Sud, Japonia și Indonezia. De asemenea, servește ca un studiu de caz valoros pentru economiștii care încearcă să înțeleagă piețele împletite de astăzi, mai ales în ceea ce privește tranzacționarea valutară și gestionarea conturilor naționale.

Cauzele crizei financiare din Asia

Criza a fost înrădăcinată în mai multe fire de fenomene industriale, financiare și monetare. În general, multe dintre acestea se referă la strategia economică a creșterii conduse la export, care a fost adoptată în economiile din Asia de Est în curs de dezvoltare în anii care au dus la criză. Această strategie implică o strânsă cooperare guvernamentală cu producătorii de produse de export, inclusiv subvenții, tranzacții financiare favorabile și o corelare valutară cu dolarul SUA pentru a asigura un curs de schimb favorabil exportatorilor.

Deși acest lucru a beneficiat industriilor în creștere din Asia de Est, a implicat și unele riscuri. Garanții guvernamentale explicite și implicite pentru salvarea industriilor și băncilor interne; relații confortabile între conglomeratele din Asia de Est, instituțiile financiare și autoritățile de reglementare; și o mulțime de fluxuri financiare străine, cu puțină atenție la riscurile potențiale, toate au contribuit la un pericol moral masiv în economiile din Asia de Est, încurajând investiții majore în proiecte marginale și potențial nefondate.

Odată cu inversarea Plaza Accord în 1995, guvernele SUA, Germania și Japonia au fost de acord să se coordoneze pentru a lăsa dolarul american să se aprecieze față de yen și marca Deutsche Mark. Aceasta a însemnat, de asemenea, aprecierea monedelor din Asia de Est care au fost legate de dolarul SUA, ceea ce a condus la presiuni financiare majore care se acumulează în aceste economii pe măsură ce exporturile japoneze și germane au devenit din ce în ce mai competitive cu alte exporturi din Asia de Est. Exporturile au scăzut și profiturile corporative au scăzut. Guvernele din Asia de Est și instituțiile financiare conexe au găsit din ce în ce mai dificil să împrumute în dolari SUA pentru a-și subvenționa industriile interne și, de asemenea, pentru a-și menține monedele. Aceste presiuni au ajuns la capăt în 1997, unul după altul și-au abandonat cârligele și și-au devalorizat monedele.

Răspuns la criza financiară din Asia

După cum sa menționat mai sus, FMI a intervenit, oferind împrumuturi pentru stabilizarea economiilor asiatice – cunoscute și sub numele de „ economii tigru ” – care au fost afectate. Aproximativ 110 miliarde de dolari în împrumuturi pe termen scurt au fost avansate în Thailanda, Indonezia și Coreea de Sud pentru a le ajuta să-și stabilizeze economiile. La rândul lor, ei au trebuit să urmeze condiții stricte, inclusiv impozite și rate ale dobânzii mai mari, precum și o scădere a cheltuielilor publice. Multe dintre țările afectate începeau să dea semne de redresare până în 1999. 

Lecții învățate din criza financiară asiatică

Multe dintre lecțiile învățate din criza financiară asiatică pot fi aplicate în continuare situațiilor care se întâmplă astăzi și pot fi folosite și pentru a ajuta la atenuarea problemelor în viitor. În primul rând, investitorii ar trebui să se ferească de bule de active – unii dintre ei pot ajunge să explodeze, lăsându-i pe investitori în gură odată ce vor face acest lucru. O altă posibilă lecție este ca guvernele să urmărească cheltuielile. Orice cheltuială de infrastructură dictată de guvern ar fi putut contribui la bulele de active care au provocat această criză – și același lucru poate fi valabil și pentru orice evenimente viitoare. 

Caz modern al crizei financiare din Asia

Piețele mondiale au fluctuat foarte mult în ultimii doi ani, de la începutul anului 2015 până în al doilea trimestru al anului 2016. Acest lucru a determinat Rezerva Federală să se teamă de posibilitatea unei a doua crize financiare asiatice. De exemplu, China a trimis o undă de șoc prin piețele de acțiuni din Statele Unite pe 11 august 2015, când a devalorizat yuanul față de USD. Acest lucru a făcut ca economia chineză să încetinească, rezultând rate mai mici ale dobânzii interne și o cantitate mare de valabilitate a obligațiunilor.

Ratele scăzute ale dobânzii adoptate de China au încurajat alte țări asiatice să își reducă dobânzile interne. Japonia, de exemplu, și-a redus ratele dobânzii pe termen scurt deja scăzute în cifre negative la începutul anului 2016. Această perioadă prelungită de rate scăzute a dobânzii a forțat Japonia să împrumute sume din ce în ce mai mari de bani pentru a investi pe piețele globale de acțiuni. Yenul japonez a răspuns contraintuitiv prin creșterea valorii, scumpind produsele japoneze și slăbindu-și economia.

Piețele de capital din SUA au răspuns cu o scădere de 11,5 la sută de la 1 ianuarie la 11 februarie 2016. Deși piețele au revenit ulterior cu 13 la sută în anul următor, volatilitatea a urmat pe tot restul anului 2016 până când efectele acestei situații au dispărut pe deplin.