Fondul de stabilizare macroeconomică (FEM)

Ce este Fondul de stabilizare macroeconomică (FEM)?

Fondul de stabilizare macroeconomică (FEM) a fost înființat de Venezuela pentru a stabiliza fluxul de numerar din producția de petrol. Cu toate acestea, administrația președintelui Hugo Chávez, care a venit la putere la scurt timp, a ignorat fondul și a încercat mai târziu să îl demonteze. Se spune că administrația sa a folosit încasările fondului pentru a subvenționa prețurile petrolului și în diferite scheme economice eșuate din toată țara.

Chei de luat masa

• Fondul de stabilizare macroeconomică (FEM) a fost un fond înființat de guvernul venezuelean pentru a se amortiza de volatilitatea pieței petrolului.
• Fondul a primit venituri egale cu diferența dintre un preț de referință pentru un baril de petrol și prețul zilnic. Aceste încasări urmau să fie investite în instrumente generatoare de venituri.
• Administrația președintelui Hugo Chávez ar fi ignorat și, ulterior, a încercat să demonteze fondul.
• Fondurile de stabilizare sunt utile pentru a izola economiile locale ale țărilor producătoare de petrol de volatilitatea piețelor internaționale de petrol.

Înțelegerea Fondului de stabilizare macroeconomică (FEM)

Fondul de stabilizare macroeconomică sau Fondo de Estabilización Macroeconómico (FEM) (așa cum se numește în spaniolă) a fost creat în 1998 la cererea Fondului Monetar Internațional sau FMI, ca fond pentru a primi venituri generate din producția de petrol peste un anumit preț pe baril și plătiți diferența dacă prețul scade sub acel nivel.

Reglementarea fondului de către consiliul băncii centrale a început în 1999.  Până în decembrie 2001, fondul avea active în valoare de 7,1 miliarde USD, iar în 2003, guvernul a utilizat fondul pentru a-și acoperi deficitul bugetar fiscal, retrăgând mai mult de 6 miliarde USD.În noiembrie 2018, fondul deținea doar 3 milioane de dolari.

Diverse calcule au arătat că Venezuela ar fi putut evita criza din economia sa care a început în 2012, dacă ar fi aruncat în fond bani din veniturile sale din petrol. Potrivit unui calcul, țara ar fi putut economisi 146 miliarde de dolari între 1999 și 2014, timp în care prețurile petrolului au crescut dramatic. The Economist are o estimare mai conservatoare pentru economiile de 26 de miliarde de dolari până în 2012. Reinvestirea acestei sume în datorii publice și scheme de generare a veniturilor ar fi obținut venituri suplimentare pentru guvern. Norvegia, care are un fond similar, a obținut randamente mai mari din investițiile sale.  Guvernul venezuelean ar fi putut câștiga profituri pe linii similare.

FMI a sugerat o referință de 9 USD pe baril pentru prețul petrolului ca referință la constituirea fondului.  Având în vedere volatilitatea pieței petrolului, fluxurile ulterioare de fonduri urmau să fie calculate utilizând diferența dintre media prețului unui baril de petrol din ultimii cinci ani și prețul zilnic.  FEM va primi diferența, care ar fi investită în datorii publice sau alte astfel de instrumente pentru a genera venituri.

Fonduri de stabilizare

Un fond de stabilizare este un mecanism instituit de un guvern sau o bancă centrală pentru a izola economia internă de fluxuri mari de venituri, cum ar fi din mărfuri precum petrolul. O motivație principală este menținerea veniturilor guvernamentale constante în fața fluctuațiilor majore ale prețurilor mărfurilor, precum și evitarea inflației. Acest lucru se realizează de obicei prin achiziționarea de datorii exprimate în străinătate, mai ales dacă scopul este de a preveni supraîncălzirea în economia internă.

Primul astfel de fond a fost în Kuweit în 1953. De atunci au fost înființate fonduri de stabilizare pentru Rusia, Norvegia, Chile, Oman, Kuweit, Papua Noua Guinee și Iran.  De asemenea, acestea pot fi înființate pentru stabilizarea cursului de schimb în Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară, în Contul de Egalizare a Burselor din Regatul Unit și în Fondul de Stabilizare a Burselor din SUA.

Dependența de veniturile din resursele naturale tinde să provoace volatilitate fiscală și instabilitate macroeconomică. Reducerea acestei dependențe este îngreunată de așa-numita boală olandeză, care apare atunci când producția de resurse naturale atrage fluxuri mari de capital străin. La rândul său, acest lucru determină aprecierea cursurilor de schimb reale și slăbește competitivitatea sectoarelor comerciale interne. Contul curent se deteriorează, făcând economia vulnerabilă la fluctuațiile prețurilor. În plus, guvernele economiilor bogate în resurse, în special cele care nu au un cadru instituțional și legal puternic, tind să facă creșteri mai mult decât proporționale ale cheltuielilor discreționare în urma intrărilor de fonduri bazate pe mărfuri.

Studiile au arătat că fondurile de stabilizare contribuie la reducerea cheltuielilor guvernamentale. Volatilitatea cheltuielilorîn țările cu fonduri de stabilizare poate fi cu 10% până la 15% mai mică decât cea din economiile fără acestea.  Fondurile de stabilizare pot atenua volatilitatea cheltuielilor. Un cadru instituțional puternic este esențial în gestionarea fondurilor de stabilizare și a resurselor acestora. Diversificarea produselor de export tinde să reducă volatilitatea cheltuielilor. Țările cu cheltuieli reale mai bine gestionate au cheltuieli publice mai puțin volatile. Și apoi, piețele financiare interne și internaționale pot funcționa ca tampoane pentru a netezi cheltuielile. S-a demonstrat că instituțiile mai bune reduc volatilitatea fiscală.