Chitanță de încredere
Ce este chitanța de încredere?
O chitanță de încredere este o notificare privind eliberarea mărfii către un cumpărător de la o bancă, banca păstrând titlul de proprietate asupra activelor eliberate. Într-un aranjament care implică o chitanță de încredere, banca rămâne proprietarul mărfii, dar cumpărătorului i se permite să dețină marfa în încredere pentru bancă, în scopuri de fabricație sau de vânzare.
Chei de luat masa
- O chitanță de încredere este o notificare privind eliberarea mărfii către un cumpărător de la o bancă, banca păstrând titlul de proprietate asupra activelor eliberate.
- Într-un aranjament care implică o chitanță de încredere, banca rămâne proprietarul mărfii, dar cumpărătorului i se permite să dețină marfa în încredere pentru bancă, în scopuri de fabricație sau de vânzare.
- Chitanța de încredere servește ca bilet la ordin către bancă că suma împrumutului va fi rambursată la vânzarea bunurilor.
Cum funcționează încasările de încredere
O chitanță de încredere este un document financiar la care participă o bancă și o companie care a primit livrarea de bunuri, dar nu poate plăti achiziția decât după vânzarea inventarului. În majoritatea cazurilor, fluxul de numerar și fondul de rulment al companiei pot fi legate în alte proiecte și operațiuni de afaceri.
În cursul normal al desfășurării unei afaceri comerciale, companiile achiziționează bunuri pentru stocurile lor de la furnizori sau angrosiști pentru a revinde consumatorilor sau pentru a fabrica bunuri. Aceste bunuri pot fi achiziționate local sau importate de la alte companii. Atunci când aceste companii primesc marfa, acestea sunt facturate de vânzător sau exportator pentru bunurile cumpărate. În cazul în care firma nu are la dispoziție numerarul necesar pentru decontarea facturii, poate obține finanțare de la o bancă printr-o chitanță fiduciară.
Chitanța de încredere servește ca bilet la ordin către bancă că suma împrumutului va fi rambursată la vânzarea bunurilor. Banca îi plătește exportatorului sau emite vânzătorului (sau băncii vânzătorului) o scrisoare de credit care să garanteze plata pentru marfă. Cu toate acestea, creditorul păstrează titlul mărfii ca garanție. Clientul sau împrumutatul trebuie să păstreze bunurile separat de celelalte inventare ale sale și, de fapt, deține și vinde bunurile ca administrator al băncii.
Deși banca are o garanție asupra bunurilor în condițiile standard ale unei chitanțe de încredere, clientul intră în posesia bunurilor și poate face ceea ce dorește cu ele atâta timp cât nu încalcă termenii contractului său cu banca. Dacă decide să înceteze garanția băncii și să se lege de inventar, el poate oferi suma avansată asupra mărfurilor, oferindu-i dreptul de proprietate totală asupra bunurilor.
consideratii speciale
Extinderea finanțării pe termen scurt printr-o chitanță de încredere necesită ca clientul sau împrumutatul să fie în bună stare cu banca. De asemenea, banca și clientul trebuie să fie de acord cu termenii chitanței de încredere, inclusiv condiții precum data scadenței, taxa de dobândă și suma de finanțare.
Datele de scadență sub încasările de încredere sunt pe termen scurt și variază de la 30 la 180 de zile. În momentul scadenței, clientul trebuie să ramburseze împrumutul către creditor cu dobânzile stipulate în condițiile bonului de încredere. Banca trebuie rambursată în momentul scadenței sau după vânzarea bunurilor, oricare ar fi cel mai devreme. Dacă, după data scadenței, nu a fost primită nicio plată de către bancă sau întreprinderea implică plata avansurilor sale, banca ar putea prelua și dispune de marfă.
În cadrul unei tranzacții tipice de primire de încredere, afacerea are puțin sau niciunul din activele proprii investite în bunurile specifice finanțate. Banca suportă majoritatea riscului de credit predominant în tranzacție. Compania păstrează orice profit obținut din revânzarea bunurilor, dar suportă și riscul afacerii.
În cazul în care bunurile se deteriorează, se pierd sau se deteriorează în calitate sau valoare, pierderea este doar sarcina afacerii și rămâne responsabilă pentru rambursarea sumei totale a împrumutului către bancă. În plus, orice cheltuială comercială (cum ar fi costurile de fabricație, transportul, taxele vamale, depozitarea etc.) este responsabilitatea companiei, nu a instituției de creditare.