Cod IBAN vs. SWIFT: Care este diferența?

Numărul contului bancar internațional (IBAN) vs. Codul Societății pentru telecomunicații financiare interbancare mondiale (SWIFT): o prezentare generală

Există două metode standardizate, recunoscute la nivel internațional, de identificare a conturilor bancare atunci când se efectuează un transfer bancar dintr-o țară în alta: un număr de cont bancar internațional (IBAN) și un cod Societatea pentru telecomunicații financiare interbancare mondiale (SWIFT). Diferența principală dintre cele două metode constă în ce informații transmit codurile.

Un cod SWIFT este utilizat pentru a identifica o anumită bancă în timpul unei tranzacții internaționale, în timp ce un IBAN este utilizat pentru a identifica un cont individual implicat în tranzacția internațională. Atât codurile SWIFT, cât și codurile IBAN sunt componente esențiale ale procesului prin care indivizii sunt capabili să transfere bani în străinătate și ambii joacă un rol esențial în buna funcționare a pieței financiare internaționale.

Chei de luat masa

• Numerele de conturi bancare internaționale (IBAN) și codurile Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunications (SWIFT) facilitează transferurile internaționale de bani.
• Un cod Societate pentru telecomunicații financiare interbancare la nivel mondial (SWIFT) este utilizat pentru a identifica o anumită bancă în timpul unei tranzacții internaționale.
• Un număr de cont bancar internațional (IBAN) este utilizat pentru a identifica un cont individual implicat în tranzacția internațională.

Numărul contului bancar internațional (IBAN)

Un cod IBAN permite identificarea cu ușurință a țării în care se află banca și a numărului de cont al destinatarului transferului de bani. IBAN acționează și ca o metodă de verificare a faptului că detaliile tranzacției sunt corecte. Numărul începe cu un cod de țară din două cifre, apoi cu două numere, urmat de până la a treia cinci caractere alfanumerice.

Această metodă de verificare și identificare este utilizată în majoritatea țărilor Uniunii Europene și a altor țări europene.

În 1997, Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) – un organism internațional de stabilire a standardelor compus din reprezentanți ai diferitelor organizații naționale de standardizare – a dezvoltat mai întâi un sistem de standardizare pentru IBAN-uri. Cu toate acestea, au fost ridicate îngrijorări, în principal de către Comitetul European pentru Standarde Bancare (ECBS) – acum Consiliul European de Plăți, organismul de decizie și coordonare al industriei bancare europene – că există o prea mare flexibilitate în cadrul standardelor propuse. Versiunea refăcută a standardului a inclus o hotărâre care impunea IBAN pentru fiecare țară să aibă o lungime fixă. De asemenea, a stipulat că numai literele majuscule pot fi utilizate în cadrul IBAN.1

Societatea pentru Telecomunicații Financiare interbancare mondiale 

(Codul SWIFT

Sistemul Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication (SWIFT) este o rețea de mesagerie pe care instituțiile financiare o utilizează pentru a transmite în siguranță informații și instrucțiuni printr-un sistem standardizat de coduri. A fost format în 1973. Sistemul SWIFT atribuie fiecărei organizații financiare un cod unic care are fie opt caractere, fie 11 caractere. 

Rămâne metoda prin care se efectuează majoritatea transferurilor internaționale de fonduri. Unul dintre principalele motive pentru aceasta este că sistemul de mesagerie SWIFT permite băncilor să partajeze o cantitate semnificativă de date financiare, inclusiv starea contului, sumele de debit și credit și detalii legate de transferul de bani.

Abilitatea de a accesa ambii identificatori – coduri SWIFT și IBAN – este esențială pentru asigurarea unui transfer internațional rapid și de succes. Identificatorul solicitat de bancă depinde de banca utilizată, de banca destinatarului și de țările în care este inițiat și primit transferul. Cu toate acestea, fără niciunul dintre ele, șansele ca transferul să fie finalizat se diminuează considerabil.

consideratii speciale

Înainte de introducerea acestor metode de identificare, nu existau metode standardizate recunoscute la nivel internațional de identificare a conturilor bancare. Informațiile pe care o țară le-a folosit pentru a identifica conturile bancare și individuale ale țării expeditoare nu au fost recunoscute neapărat de țara de destinație.

Lipsa practicii standard a însemnat că nu există nicio modalitate de a se asigura că informațiile introduse sunt corecte. Ca urmare, plățile ar putea fi efectuate teoretic către persoanele sau organizațiile greșite. În mod similar, plățile ar putea fi amânate în timp ce detaliile de identificare au fost confirmate. Plățile ratate, întârziate și greșite au cauzat costuri suplimentare atât pentru băncile expeditoare, cât și pentru cele primitoare.

Introducerea acestor metode de identificare a fost crucială pentru a ajuta la eficientizarea procesului de efectuare a transferurilor internaționale de bani.