Consum colaborativ
Ce este consumul colaborativ?
Consumul colaborativ este utilizarea în comun a unui bun sau serviciu de către un grup. În timp ce, în cazul consumului normal, o persoană plătește costul total al unui bun și menține accesul exclusiv la acesta, cu consumul colaborativ, mai multe persoane au acces la un bun și suportă costul acestuia. Un exemplu comun este ridesharing-ul, prin care mai multe persoane au acces la transport și plătesc pentru acesta, nu doar proprietarul mașinii.
Cum funcționează consumul colaborativ
Consumul colaborativ este o formă de partajare. Închirierea de la egal la egal, de exemplu, a fost utilizată de societăți de mii de ani și oferă unui grup de indivizi un activ fără a fi nevoie ca fiecare persoană să îl achiziționeze pe cont propriu. Permite consumatorilor să obțină resurse de care au nevoie, permițându-le, în același timp, să furnizeze resurse de care alții au nevoie și care nu sunt pe deplin utilizate.
Chei de luat masa
- Consumul colaborativ diferă de consumul convențional prin faptul că resursele, bunurile sau serviciile sunt împărțite de un grup mai degrabă decât de persoane.
- Aplicațiile de troc, Airbnb și ride-sharing sunt exemple de consum colaborativ.
- Consumul colaborativ funcționează deoarece costul este împărțit într-un grup mai mare, astfel încât prețul de achiziție este recuperat prin închiriere sau schimb.
- Criticii susțin că consumul colaborativ este uneori nedrept atunci când companiilor nu li se cere să respecte aceleași reglementări ca și companiile convenționale.
Consumul colaborativ este considerat o parte a economiei comune, deoarece înseamnă că persoanele își închiriază activele subutilizate. Această abordare este cel mai probabil utilizată atunci când atât prețul unui anumit activ, cum ar fi o mașină, este ridicat, cât și activul nu este utilizat în permanență de o singură persoană. Prin închirierea unui activ atunci când acesta nu este utilizat, proprietarul său transformă activul într-un fel de marfă. Aceasta creează un scenariu în care obiectele fizice sunt tratate ca servicii.
De exemplu, Airbnb a creat o platformă online care permite proprietarilor de case, apartamente și alte locuințe să-și închirieze sau să-și închirieze spațiul altora. Acest lucru se poate face pentru reședințele pe care proprietarul le ocupă doar cu jumătate de normă sau în perioadele în care intenționează să fie plecate pentru o perioadă lungă de timp. Este posibil ca chiriașii individuali să nu își poată permite o astfel de reședință, dar împărțind costurile între mai mulți chiriași care ocupă spațiul în momente separate, reședința devine accesibilă.
Considerații speciale: Legalități
Criticii consumului colaborativ susțin că natura informală a unor astfel de aranjamente le permite persoanelor să ocolească reglementările locale pe care trebuie să le respecte întreprinderile care oferă servicii similare. Este posibil ca aceste companii să fie obligate să plătească licențe sau alte taxe legate de reglementare pentru a opera legal. Aceste taxe își scumpesc serviciile decât cele furnizate de persoanele fizice care nu plătesc astfel de taxe.
Hotelurile tradiționale au contestat legalitatea închirierilor Airbnb, de exemplu, deoarece acești proprietari nu trebuie să respecte în mod normal cerințele de reglementare pentru administrarea unui hotel sau să plătească costurile de operare asociate. Această strigare a dus la eforturi de reglementare sau represiune a operațiunilor de închiriere precum Airbnb.
Provocări juridice comparabile au apărut în jurul serviciilor de partajare a călătoriei, precum Uber și Lyft. Operatorii companiilor de taxiuri și ale serviciilor de limuzină susțin că oferirea de servicii de partajare a călătoriei a fost o formă ilegală de concurență. Operațiunile Uber, de exemplu, au fost blocate sau limitate în anumite orașe în care autoritățile locale au încercat să solicite companiei să respecte aceleași reglementări pe care le respectă serviciile de taxi și limuzină.