Zona euro

Ce este zona euro?

Zona euro, cunoscută oficial sub numele de zona euro, este o regiune geografică și economică formată din toate țările Uniunii Europene care au încorporat pe deplin euro ca monedă națională.Începând cu august 2020, zona euro este formată din 19 țări din Uniunea Europeană (UE): Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.  Aproximativ 340 de milioane de oameni locuiesc în zona zonei euro.

Chei de luat masa

• Zona euro se referă la o regiune economică și geografică formată din toate țările Uniunii Europene (UE) care încorporează euro ca monedă națională.
• În 1992, Tratatul de la Maastricht a creat UE și a deschis calea pentru formarea unei uniuni economice și monetare comune constând dintr-un sistem bancar central, o monedă comună și o regiune economică comună, zona euro.
• Zona euro este formată din următoarele 19 țări din UE: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.
• Nu toate națiunile Uniunii Europene participă la zona euro; unii aleg să-și folosească propria monedă și să-și mențină independența financiară.
• Națiunile Uniunii Europene care decid să participe la zona euro trebuie să îndeplinească cerințele privind stabilitatea prețurilor, finanțele publice solide, durabilitatea convergenței și stabilitatea cursului de schimb.

Înțelegerea zonei euro

Zona euro este una dintre cele mai mari regiuni economice din lume, iar moneda sa, euro, este considerată una dintre cele mai lichide în comparație cu altele. Moneda acestei regiuni continuă să se dezvolte în timp și ocupă o poziție mai proeminentă în rezervele multor bănci centrale. Este adesea folosit ca exemplu atunci când studiază trilemele, o teorie economică care postulează că națiunile au trei opțiuni atunci când iau decizii cu privire la politicile lor monetare internaționale.

Istoria zonei euro

În 1992, țările care alcătuiesc Comunitatea Europeană (CE) au  semnat Tratatul de la Maastricht, creând astfel UE. Crearea UE a avut câteva domenii de impact major – a promovat o mai mare coordonare și cooperare în politică, în linii mari, dar a avut efecte specifice asupra cetățeniei, politicii de securitate și apărare și politicii economice. 

În ceea ce privește politica economică, Tratatul de la Maastricht a vizat crearea unei uniuni economice și monetare comune, cu un sistem bancar central – Banca Centrală Europeană (BCE) – și o monedă comună (euro).

Pentru a face acest lucru, tratatul a solicitat libera circulație a capitalurilor între statele membre, care a absolvit apoi cooperarea sporită între băncile centrale naționale și alinierea sporită a politicii economice între statele membre. Ultimul pas a fost introducerea monedei euro în sine, împreună cu punerea în aplicare a unei politici monetare singulare provenind de la BCE.

consideratii speciale

Din diverse motive, nu toate națiunile UE sunt membre ale zonei euro. Danemarca a renunțat la aderare, deși o poate face în viitor.  Unele țări din UE nu au îndeplinit încă condițiile necesare aderării la zona euro. Alte țări aleg să își folosească propria monedă ca modalitate de a-și menține independența financiară în ceea ce privește problemele economice și monetare cheie.

Unele țări care nu sunt națiuni ale UE au adoptat euro ca monedă națională. Orașul Vaticanului, Andorra, Monaco și San Marino au acorduri monetare cu UE care le permit să emită propria lor monedă euro sub anumite restricții.

Cerințe pentru aderarea la zona euro

Pentru a adera la zona euro și a utiliza euro ca monedă, țările UE trebuie să îndeplinească anumite criterii sau cerințe de convergență. Criteriile constau din patruindicatori macroeconomici care se axează pe stabilitatea prețurilor, finanțe publice solide și durabile, durabilitatea convergenței și stabilitatea cursului de schimb.

Pentru ca o națiune a UE să demonstreze stabilitatea prețurilor, aceasta trebuie să aibă o performanță durabilă a prețurilor și o inflație medie cu cel mult 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre cu cele mai bune performanțe. Pentru a demonstra finanțe publice solide, deficitele și datoriile guvernului sunt revizuite și trebuie să demonstreze că guvernul nu se află sub presiune de deficit excesiv.

Durabilitatea convergenței unei națiuni este evaluată prin ratele dobânzii pe termen lung, care nu ar trebui să fie cu mai mult de 2 puncte procentuale peste rata celor trei state membre cu cele mai bune performanțe în ceea ce privește stabilitatea prețurilor.În cele din urmă, națiunea trebuie să demonstreze stabilitatea cursului de schimb participând la Mecanismul cursului de schimb (ERM) II timp de cel puțin doi ani, fără tensiuni severe și fără devalorizare față de euro.