Intervenție valutară

Ce este intervenția valutară?

O intervenție valutară este un instrument de politică monetară care implică o bancă centrală care joacă un rol activ și participativ în influențarea ratei de transfer a fondurilor monetare a monedei naționale, de obicei cu rezerve proprii sau cu propria autoritate de a genera moneda. Băncile centrale, în special cele din țările în curs de dezvoltare, intervin pe piața valutară pentru a-și construi rezerve sau pentru a le furniza băncilor țării. Scopul lor este adesea stabilizarea cursului de schimb.

Chei de luat masa

• Intervenția valutară se referă la eforturile băncilor centrale de a stabiliza o monedă.
• Efectele destabilizante pot proveni atât din forțele pieței, cât și din cele non-piețe.
• Stabilizarea monedei poate necesita intervenții pe termen scurt sau pe termen lung.
• Stabilizarea permite investitorilor să fie mai confortabili cu tranzacțiile care utilizează moneda în cauză.

Înțelegerea intervenției valutare

Atunci când o bancă centrală crește oferta de bani prin diferitele mijloace de a face acest lucru, trebuie să fie atentă pentru a minimiza efectele neintenționate, cum ar fi inflația fugară. Succesul intervenției valutare depinde de modul în care banca centrală sterilizează impactul intervențiilor sale, precum și de politicile macroeconomice generale stabilite de guvern.

Două dificultăți cu care se confruntă băncile centrale sunt determinarea momentului și a cantității de intervenție, deoarece acesta este adesea un motiv de judecată, mai degrabă decât un fapt rece și greu. Cantitatea rezervelor, tipul de probleme economice cu care se confruntă țara și condițiile de piață în continuă schimbare necesită o cantitate echitabilă de cercetare și înțelegere înainte de a stabili cum să întreprindeți un curs de acțiune productiv. În unele cazuri, este posibil să fie necesară o intervenție corectivă la scurt timp după prima încercare.

De ce să intervii?

Intervenția valutară are două arome. În primul rând, o bancă centrală sau un guvern poate evalua că moneda sa a încetinit încet cu economia țării și are efecte negative asupra acesteia. De exemplu, țările care depind în mare măsură de exporturi pot constata că moneda lor este prea puternică pentru ca alte țări să își poată permite bunurile pe care le produc. Aceștia pot interveni pentru a menține moneda în conformitate cu monedele țărilor care își importă bunurile.

Banca Națională a Elveției (SNB) a luat acest tip de acțiune din septembrie 2011 până în ianuarie 2015. SNB stabilit o rată minimă de schimb între francul elvețian și euro. Acest lucru a împiedicat francul elvețian să se întărească dincolo de un nivel acceptabil pentru alți importatori europeni de bunuri elvețiene.

Această abordare a avut succes timp de trei ani și jumătate, după care BNS a stabilit că trebuie să lase francul elvețian să plutească liber. Dintr-o dată, fără avertisment prealabil, banca centrală din Elveția a eliberat cursul de schimb minim. Acest lucru a avut consecințe extrem de negative pentru unele întreprinderi, dar, în general, economia elvețiană a fost dezamăgită de intervenție.

Intervenția poate fi, de asemenea, o reacție pe termen scurt la un anumit eveniment. Un eveniment unic poate face ca moneda unei țări să se deplaseze într-o direcție într-un spațiu de timp foarte scurt. Băncile centrale vor interveni cu singurul scop de a furniza lichidități și de a reduce volatilitatea. După ce BNS a ridicat cuvântul în moneda sa față de euro, francul elvețian a scăzut cu până la 25%. BNS a intervenit pe termen scurt pentru a opri francul să cadă în continuare și să limiteze volatilitatea. 

Riscurile intervenției valutare

Intervențiile valutare pot fi riscante, deoarece pot submina credibilitatea unei bănci centrale dacă nu reușește să mențină stabilitatea. Apărarea monedei naționale împotriva speculațiilor a fost o cauză precipitată a crizei valutare din 1994 în Mexic și a fost un factor de frunte în criza financiară asiatică din 1997.