Pârghie operațională și pârghie financiară
Atât investitorii, cât și companiile utilizează efectul de levier (capital împrumutat) atunci când încearcă să genereze randamente mai mari asupra activelor lor. Cu toate acestea, utilizarea efectului de levier nu garantează succesul, iar posibilele pierderi excesive sunt mai probabile din poziții cu efect de levier ridicat.
Pârghia este utilizată ca sursă de finanțare atunci când investești pentru a extinde baza de active a unei firme și a genera randamente la strategie de investiții. Pârghia se poate referi, de asemenea, la suma datoriei pe care o firmă o folosește pentru a finanța active. Dacă o firmă este descrisă ca fiind cu un levier ridicat, firma are mai multe datorii decât capitaluri proprii.
Pentru companii, pot fi utilizate două tipuri de bază ale pârghiei: pârghia operațională și pârghia financiară.
Chei de luat masa
- Companiile își asumă datorii, cunoscute sub numele de levier, pentru a finanța operațiunile și creșterea ca parte a structurii lor de capital.
- Datoriile sunt adesea favorabile emiterii de capitaluri proprii, dar prea multe datorii pot crește riscul de neplată sau chiar faliment.
- Pârghia operațională și pârghia financiară sunt două valori cheie pe care investitorii ar trebui să le analizeze pentru a înțelege valoarea relativă a datoriei pe care o are o firmă și dacă o pot întreține.
Pârghie de funcționare
Pârghia de funcționare este rezultatul diferitelor combinații de costuri fixe și costuri variabile. În mod specific, raportul dintre costurile fixe și variabile pe care le folosește o companie determină cantitatea de pârghie de funcționare angajată. Se spune că o companie cu un raport mai mare de costuri fixe și variabile utilizează un efect de levier mai mare.
În cazul în care costurile variabile ale unei companii sunt mai mari decât costurile fixe ale acesteia, compania folosește un efect de levier mai mic. Modul în care o afacere realizează vânzări este, de asemenea, un factor în cât de mult efectul de levier angajează. O firmă cu puține vânzări și cu marje ridicate este foarte pârghiată. Pe de altă parte, o firmă cu un volum mare de vânzări și cu marje mai mici este mai puțin utilizată.
Deși interconectate, deoarece ambele implică împrumuturi, efectul de levier și marja sunt diferite. În timp ce efectul de levier este preluarea de datorii, marja reprezintă datorii sau bani împrumutați de o firmă pe care o folosește pentru a investi în alte instrumente financiare. De exemplu, un cont de marjă permite unui investitor să împrumute bani la o rată fixă a dobânzii pentru a cumpăra titluri de valoare, opțiuni sau contracte futures în așteptarea că vor exista randamente substanțial ridicate.
Levier financiar
Pârghia financiară apare atunci când o firmă decide să-și finanțeze majoritatea activelor prin preluarea de datorii. Firmele fac acest lucru atunci când nu sunt în măsură să strângă suficient capital prin emiterea de acțiuni pe piață pentru a-și satisface nevoile de afaceri. Dacă o firmă are nevoie de capital, va căuta împrumuturi, linii de credit și alte opțiuni de finanțare.
Atunci când o firmă își asumă datorii, acea datorie devine o datorie în contabilitatea sa, iar compania trebuie să plătească dobânzi pentru acea datorie. O companie va prelua cantități semnificative de datorii numai atunci când consideră că rentabilitatea activelor (ROA) va fi mai mare decât dobânda împrumutului.
Rezultate
O firmă care funcționează atât cu un nivel ridicat de funcționare, cât și cu un levier financiar poate fi o investiție riscantă. Pârghia operațională ridicată implică faptul că o firmă realizează puține vânzări, dar cu marje ridicate. Acest lucru poate prezenta riscuri semnificative dacă o firmă prognozează incorect vânzările viitoare. Dacă o prognoză de vânzări viitoare este ușor mai mare decât cea reală, acest lucru ar putea duce la o discrepanță uriașă între fluxul de numerar real și bugetat, care va avea un efect semnificativ asupra capacității operaționale viitoare a unei firme.
Cel mai mare risc care apare din pârghia financiară ridicată apare atunci când rentabilitatea unei companii pe ROA nu depășește dobânda la împrumut, ceea ce diminuează semnificativ rentabilitatea unei societăți asupra capitalului propriu și a profitabilității.