Iluzie de bani

Ce este iluzia de bani?

Iluzia banilor este o teorie economică care afirmă că oamenii au tendința de a-și vedea averea și veniturile în termeni nominali în  dolari, mai degrabă decât în termeni reali. Cu alte cuvinte, se presupune că oamenii nu iau în considerare nivelul  inflației  dintr-o economie, crezând în mod greșit că un dolar valorează la fel ca anul anterior.

Iluzia de bani este uneori denumită și iluzie de preț.

Chei de luat masa

• Iluzia banilor susține că oamenii au tendința de a-și vedea averea și veniturile în termeni nominali în dolari, mai degrabă decât să recunoască valoarea reală a acesteia, ajustată pentru inflație.
• Economiștii menționează factori precum lipsa educației financiare și lipsește prețul văzută în multe bunuri și servicii ca factori declanșatori ai iluziei banilor.
• Se spune uneori că angajatorii profită de acest lucru, ridicând modest salariile în termeni nominali fără a plăti de fapt mai mult în termeni reali.

Înțelegerea Iluziei Banilor

Iluzia banilor este o chestiune psihologică care este dezbătută în rândul economiștilor. Unii nu sunt de acord cu teoria, susținând că oamenii se gândesc automat la banii lor în termeni reali, adaptându-se la inflație, deoarece văd schimbări de preț de fiecare dată când intră într-un magazin.

Între timp, alți economiști susțin că iluzia banilor este abundentă, invocând factori precum lipsa educației financiare și  lipiciositatea prețurilor  văzute în multe bunuri și servicii ca motive pentru care oamenii ar putea cădea în capcana ignorării creșterii costului vieții.

Iluzia banilor este adesea citată ca un motiv pentru care nivelurile mici de inflație – 1% până la 2% pe an – sunt de fapt de dorit pentru o economie. Inflația scăzută permite angajatorilor, de exemplu, să crească modest salariile în termeni nominali fără a plăti de fapt mai mult în termeni reali. Drept urmare, mulți oameni care primesc creșteri salariale cred că averea lor crește, indiferent de rata reală a inflației.

Este interesant de observat cum iluzia banilor colorează percepțiile oamenilor asupra rezultatelor financiare. De exemplu, experimentele au arătat că oamenii percep în general o reducere a salariului de 2% a venitului nominal, fără nicio modificare a valorii monetare, ca fiind neloială. Cu toate acestea, aceștia percep, de asemenea, o creștere de 2% a venitului nominal, când inflația se ridică la 4%, ca fiind echitabilă.

Istoria Iluziei Banilor

Termenul iluzie de bani a fost inventat pentru prima dată de economistul american Irving Fisher în cartea sa „Stabilizarea dolarului”. Fisher a scris ulterior o carte întreagă dedicată subiectului în 1928, intitulată „Iluzia banilor”.

Economistul britanic John Maynard Keynes este creditat pentru că a ajutat la popularizarea termenului.

Iluzia banilor vs. Curba Phillips

Iluzia banilor este înțeleasă a fi un aspect cheie în  versiunea Friedmaniană a  curbei Phillips – un instrument popular pentru analiza politicii macroeconomice. Curba Philips susține că creșterea economică  este însoțită de inflație, care, la rândul său, ar trebui să conducă la mai multe locuri de muncă și la un șomaj mai mic. 

Iluzia banilor ajută la susținerea acestei teorii. Acesta susține că angajații rareori cer o creștere a salariilor pentru a compensa inflația, ceea ce face mai ușor pentru companii să angajeze personal ieftin. Totuși, iluzia de bani nu ține cont în mod adecvat de mecanismul care funcționează în curba Phillips. Pentru a face acest lucru este nevoie de două ipoteze suplimentare.

În primul rând, prețurile răspund diferit la condițiile modificate ale cererii: o creștere a  cererii agregate afectează  prețurile mărfurilor mai devreme decât afectează prețurile pieței muncii. Astfel, scăderea șomajului este, la urma urmei, un rezultat al scăderii salariilor reale și o judecată exactă a situației de către angajați este singurul motiv pentru revenirea la o rată inițială (naturală) a șomajului (adică sfârșitul iluziei banilor), atunci când recunosc în cele din urmă dinamica reală a prețurilor și a salariilor).

Cealaltă ipoteză (arbitrară) se referă în mod specific la asimetria informațională specială : indiferent de ce nu știu angajații, în legătură cu modificările salariilor și prețurilor (reale și nominale), pot fi observate în mod clar de către angajatori. Noua versiune clasică a curbei Phillips a avut drept scop eliminarea prezumțiilor suplimentare nedumeritoare, dar mecanismul său necesită în continuare iluzie de bani.