Ce este testarea stresului în valoare la risc (VaR)?
În general, industria financiară nu are o metodă standard de testare a stresului pentru valoarea la risc sau măsuri VaR.
Există diferite metode VaR, cum ar fi simulările Monte Carlo, simulările istorice și VaR parametrice, pe care le putem testa testul în moduri diferite. Majoritatea modelelor VaR presupun niveluri extrem de ridicate de volatilitate. Acest lucru face ca VaR să fie deosebit de slab adaptat, dar bine adaptat, pentru testarea stresului.
Modalități de testare la stres
Testarea stresului implică efectuarea de simulări în situații de criză pentru care un model nu a fost conceput in mod inerent pentru a se regla. Scopul acestuia este de a identifica vulnerabilitățile ascunse, în special cele bazate pe ipoteze metodologice.
Literatura de specialitate despre strategia de afaceri și guvernanța corporativă identifică mai multe abordări ale testării stresului. Printre cele mai populare sunt scenarii stilizate, ipotetice, scenarii istorice.
Într-un scenariu istoric, afacerea sau clasa de active, portofoliul sau investiția individuală sunt realizate printr-o simulare bazată pe o criză anterioară. Exemple de crize istorice includ prăbușirea bursieră din octombrie 1987, bula tehnologică care a izbucnit în 1999-2000.
Un test de stres ipotetic este în mod normal mai specific companiei. De exemplu, o firmă din California ar putea testa testul împotriva unui ipotetic cutremur sau o companie petrolieră ar putea testa testul împotriva izbucnirii unui război în Orientul Mijlociu.
Scenariile stilizate sunt puțin mai științifice în sensul că doar una sau câteva variabile de testare sunt ajustate simultan. De exemplu, testul de stres ar putea implica pierderea indicelui ratei fondurilor federale de 25 de puncte de bază.
Calcule VaRisk și simulări Monte Carlo
Conducerea sau investitorul unei companii risc financiar pentru firmă sau portofoliul de investiții. De obicei, VaR este comparat cu un anumit prag de risc predeterminat. Conceptul este de a nu risca dincolo de pragul acceptabil.
Ecuațiile VaR standard au trei variabile:
- Probabilitatea de pierdere
- Valoarea pierderii potențiale
- Perioada de timp care cuprinde pierderea probabilă
Un model parametric VaR utilizează intervale de încredere pentru a estima probabilitatea de pierdere, profit și pierderea maximă acceptabilă. Simulările Monte Carlo sunt similare, cu excepția faptului că implică mii de teste și probabilități.
Unul dintre parametrii variabili din sistemul VaR este volatilitatea. Cu cât o simulare este mai volatilă, cu atât sunt mai mari șansele de pierdere dincolo de nivelul maxim acceptabil. Scopul unui test de stres este de a crește variabila volatilitate într-o măsură în concordanță cu o criză. Dacă probabilitatea de pierdere extremă este prea mare, riscul ar putea să nu merite asumat.
Unii experți din industria financiară consideră testarea stresului și VaR ca concepte concurente. Ei consideră, de asemenea, testarea stresului, care utilizează orizonturi fixe și factori de risc specifici, ca fiind incompatibile cu simulările Monte Carlo adevărate care utilizează scenarii aleatorii.