Limbaj de asamblare
Ce este un limbaj de asamblare?
Un limbaj de asamblare este un tip de limbaj de programare de nivel scăzut care este destinat să comunice direct cu hardware-ul unui computer. Spre deosebire de limbajul mașinii, care constă din caractere binare și hexazecimale, limbajele de asamblare sunt concepute pentru a putea fi citite de oameni.
Limbajele de programare de nivel scăzut, cum ar fi limbajul de asamblare, sunt o punte necesară între hardware-ul de bază al unui computer și limbajele de programare de nivel superior – cum ar fi Python sau JavaScript – în care sunt scrise programe software moderne.
Chei de luat masa
- Un limbaj de asamblare este un tip de limbaj de programare care traduce limbaje de nivel înalt în limbaj de mașină.
- Este o punte necesară între programele software și platformele lor hardware de bază.
- Astăzi, limbile de asamblare sunt rareori scrise direct, deși sunt încă utilizate în unele aplicații de nișă, cum ar fi atunci când cerințele de performanță sunt deosebit de ridicate.
Cum funcționează limbile de asamblare
În principiu, cele mai de bază instrucțiuni executate de un computer sunt codurile binare, formate din unii și zerouri. Aceste coduri sunt direct traduse în stările „pornit” și „oprit” ale energiei electrice care se deplasează prin circuitele fizice ale computerului. În esență, aceste coduri simple formează baza „limbajului mașinii”, cea mai fundamentală varietate a limbajului de programare.
Desigur, niciun om nu ar fi capabil să construiască programe software moderne prin programarea explicită a celor și a zerourilor. În schimb, programatorii umani trebuie să se bazeze pe diferite straturi de abstractizare care să-și permită să-și articuleze comenzile într-un format care este mai intuitiv pentru oameni. Mai exact, programatorii moderni emit comenzi în așa-numitele „limbaje de nivel înalt”, care utilizează sintaxa intuitivă, cum ar fi cuvinte și propoziții în limba engleză întregi, precum și operatori logici precum „Și”, „Sau” și „Altfel” care sunt familiar uzului de zi cu zi.
În cele din urmă, însă, aceste comenzi la nivel înalt trebuie traduse în limbajul mașinii. În loc să facă acest lucru manual, programatorii se bazează pe limbaje de asamblare al căror scop este de a traduce automat între aceste limbaje de nivel înalt și nivel scăzut. Primele limbaje de asamblare au fost dezvoltate în anii 1940 și, deși programatorii moderni își petrec foarte puțin timp pentru a se ocupa de limbaje de asamblare, acestea rămân totuși esențiale pentru funcționarea generală a unui computer.
Exemplu real al unui limbaj de asamblare
Astăzi, limbajele de asamblare rămân obiectul studiului studenților din domeniul informaticii, pentru a-i ajuta să înțeleagă modul în care software-ul modern se leagă de platformele sale hardware de bază. În unele cazuri, programatorii trebuie să continue să scrie în limbaje de asamblare, cum ar fi atunci când cerințele de performanță sunt deosebit de ridicate sau când hardware-ul în cauză este incompatibil cu orice limbaj actual la nivel înalt.
Un astfel de exemplu relevant pentru finanțare sunt platformele de tranzacționare de înaltă frecvență (HFT) utilizate de unele firme financiare. Pe această piață, viteza și acuratețea tranzacțiilor sunt de o importanță capitală pentru ca strategiile de tranzacționare HFT să se dovedească profitabile. Prin urmare, pentru a câștiga un avantaj față de concurenții lor, unele firme HFT și-au scris software-ul de tranzacționare direct în limbile de asamblare, făcând astfel inutilă așteptarea ca comenzile dintr-un limbaj de nivel superior să fie traduse în limbajul mașinii.