Haltere
Ce este o halteră?
O strategie de investiții cu gantere, cunoscută și sub denumirea de strategie de investiții „barbell”, implică cumpărarea unei combinații de obligațiuni cu scadențe scurte și lungi pentru a oferi un flux de venituri constant și fiabil. Se intenționează să ofere flexibilitatea obligațiunilor pe termen scurt pe lângă randamentele în general mai mari asociate cu obligațiunile pe termen lung.
Chei de luat masa
- Abordarea cu halteră constă în cumpărarea unui amestec de obligațiuni pe termen scurt și pe termen lung.
- Este opusul așa-numitei abordări glonț, care implică cumpărarea de obligațiuni cu scadențe intermediare.
- Avantajul abordării cu gantere este că poate oferi atât randamente relativ ridicate, cât și lichiditate rezonabilă.
Cum funcționează halterele
Pentru a pune în aplicare o strategie de halteră, un investitor ar cumpăra în mod selectiv obligațiuni cu termen scurt și pe termen lung scadente, evitând valori mobiliare cu termene intermediare. Ideea din spatele acestei abordări este de a beneficia de cele mai bune aspecte ale obligațiunilor pe termen scurt și pe termen lung. De obicei, obligațiunile pe termen lung oferă randamente mai mari, drept compensare pentru riscurile crescute de rata dobânzii asociate structurii pe termen lung. Pe de altă parte, obligațiunile pe termen scurt oferă investitorilor mai multă lichiditate și, prin urmare, o expunere mai mică la aceste riscuri. În schimb, obligațiunile pe termen scurt oferă, în general, randamente mai mici.
Folosind o strategie cu gantere, investitorii caută să obțină un echilibru optim al acestor două avantaje. Dacă ratele dobânzii încep să crească, obligațiunile pe termen scurt pot fi reinvestite în obligațiuni cu randament mai ridicat atunci când acestea se maturizează. La fel, dacă ratele scad, obligațiunile pe termen lung vor continua să ofere un randament constant și din ce în ce mai atractiv. Un alt avantaj al acestei abordări este că obligațiunile pe termen scurt ale investitorului pot fi utilizate pentru a acoperi orice cumpărături sau situații de urgență neprevăzute, în timp ce un portofoliu de obligațiuni pe termen lung ar rămâne nelichid timp de mulți ani.
Una dintre dezavantajele strategiei de gantere este că aceasta trebuie gestionată activ, deoarece investitorul trebuie să achiziționeze în mod regulat noi obligațiuni pentru a înlocui deținerile pe termen scurt. Dacă ratele dobânzii scad, veniturile din dobânzi din portofoliu ar putea să nu fie suficient de mari pentru a justifica timpul suplimentar necesar implementării strategiei. Mai mult, volumul relativ mare de tranzacții face ca abordarea cu gantere să fie mai costisitoare din punct de vedere al taxelor decât alte abordări mai pasive.
Exemplu real din lume
Dorothy este un antreprenor de succes care a decis recent să se retragă. După ce și-a vândut afacerea, a obținut o poziție numerară mare de 2 milioane de dolari. Dornică să genereze o rentabilitate a acestor bani, Dorothy a decis să investească jumătate din deținerile sale de numerar într-un portofoliu de obligațiuni, urmând strategia de investiții cu halteră.
Dorothy decide să investească jumătate din alocarea de obligațiuni, adică 500.000 de dolari, în obligațiuni pe termen scurt cu scadențe de numai 3 luni. Deși aceste obligațiuni oferă o rată a dobânzii foarte scăzută, ele îi oferă lui Dorothy posibilitatea de a răspunde rapid dacă ratele dobânzii cresc, permițându-i apoi să reinvestească veniturile în obligațiuni cu randament mai mare la expirare. Mai mult, scadențele scurte ale obligațiunilor înseamnă că ea va avea în mod regulat acces la numerarul său, reducând riscul de nelichiditate din situații de urgență sau cheltuieli neprevăzute. Pentru restul de 500.000 de dolari, Dorothy investește în obligațiuni pe termen lung cu scadențe cuprinse între 10 și 30 de ani. Deși aceste obligațiuni oferă lichidități foarte limitate, ele oferă, de asemenea, rate de dobândă semnificativ mai mari decât deținerile sale de trei luni, crescând venitul total pe care îl poate genera din portofoliul său.