Punerea în comun a intereselor

Ce este punerea în comun a intereselor?

Ponderea intereselor a fost o metodă de contabilitate care a reglementat modul în care bilanțurile a două companii au fost adunate în timpul unei achiziții sau fuziuni. Comitetul pentru standarde de contabilitate financiară (FASB) a emis Declarația nr. 141 în 2001, punând capăt utilizării metodei de punere în comun a intereselor.

FASB a desemnat apoi o singură metodă – contabilitatea achizițiilor – pentru a contabiliza combinațiile de întreprinderi. În 2007, FASB și-a dezvoltat în continuare poziția, publicând o revizuire a Declarației nr. 141 conform căreia metoda de cumpărare trebuia înlocuită de o altă metodologie îmbunătățită – metoda de achiziție a achiziției.

Chei de luat masa

• Punerea în comun a dobânzilor a fost o metodă contabilă care a reglementat modul în care bilanțurile a două companii care au fost fuzionate ar fi combinate.
• Metoda punerii în comun a dobânzilor a fost înlocuită de metoda contabilității achizițiilor, care însăși a fost înlocuită cu metoda actuală, metoda achiziției de cumpărare.
• Metoda punerii în comun a intereselor a combinat activele și pasivele ambelor companii la valoarea contabilă.
• Imobilizările necorporale, cum ar fi fondul comercial, nu au fost incluse în metoda punerii în comun a dobânzilor și, prin urmare, au fost preferate față de metoda contabilității achizițiilor, deoarece nu a dus la plata costurilor amortizate, cu impact negativ asupra câștigurilor.
• Ajustarea de către FASB pentru a încorpora teste de depreciere înainte de a include cheltuieli amortizate a redus impactul metodei contabile de cumpărare.

Înțelegerea grupării de interese

Metoda punerii în comun a dobânzilor a permis transferul activelor și pasivelor de la compania achiziționată către dobânditor la valorile contabile. Imobilizările necorporale, cum ar fi fondul comercial, nu au fost incluse în calcul. Activele și pasivele au fost însumate pur și simplu pentru un număr net în fiecare categorie la combinarea ambelor bilanțuri.

Metoda contabilității achizițiilor a înregistrat activele și pasivele la valoarea justă spre deosebire de valoarea contabilă și orice exces plătit peste prețul la valoarea justă a fost înregistrat ca fond comercial, care trebuia amortizat și cheltuit pe o anumită perioadă de timp, ceea ce nu a fost cazul în metoda punerii în comun a intereselor.

Metoda de achiziție a achizițiilor este aceeași cu metoda contabilității achizițiilor, cu excepția faptului că fondul comercial este supus testelor anuale de depreciere în loc de amortizare, care a fost făcută pentru a calma afacerile care au trebuit să înceapă să plătească cheltuieli din cauza amortizării fondului comercial.

Eliminarea punerii în comun a intereselor

Unul dintre motivele pentru care FASB a încheiat această metodă în favoarea metodei contabilității achizițiilor în 2001 este acela că metoda contabilității achizițiilor a dat o reprezentare mai adevărată a schimbului de valoare într-o combinație de întreprinderi, deoarece activele și pasivele au fost evaluate la valori de piață juste.

Un alt motiv a fost îmbunătățirea comparabilității informațiilor financiare raportate ale companiilor care au suferit tranzacții combinate. Două metode, producând rezultate diferite, uneori extrem de diferite, au condus la provocări în compararea performanței financiare a unei companii care a folosit metoda de punere în comun cu un partener care a folosit metoda contabilității achizițiilor într-o combinație de întreprinderi.

Motivul principal și cel care a provocat cea mai mare opoziție față de schimbarea metodelor a fost includerea fondului comercial în tranzacție. FASB a considerat că crearea unui cont de fond comercial a furnizat o mai bună înțelegere a activelor corporale față de activele necorporale și a modului în care acestea au contribuit fiecare la rentabilitatea și fluxurile de numerar ale unei companii.

Cu toate acestea, companiile ar trebui acum să amortizeze și să cheltuiască fondul comercial pe o perioadă de timp. Deoarece metoda punerii în comun a intereselor nu a inclus fondul comercial, prețul peste prețul la valoarea justă nu ar trebui să fie plătit sau cheltuit. Acest lucru s-a schimbat în conformitate cu metoda contabilității achizițiilor, care a avut, prin urmare, un impact negativ asupra câștigurilor. Această problemă a fost rezolvată prin ajustarea utilizării unei abordări neamortizate prin încorporarea unui test de depreciere, care ar determina dacă fondul comercial a fost mai mare decât valoarea sa justă și numai atunci ar trebui să fie amortizat și cheltuit.