Nu există așa ceva ca un prânz gratuit (TANSTAAFL)
Ce nu există așa ceva ca un prânz gratuit (TANSTAAFL)?
„Nu există un prânz gratuit” (TANSTAAFL), cunoscut și sub numele de „nu există un prânz gratuit” (TINSTAAFL), este o expresie care descrie costul luării deciziilor și al consumului. Expresia transmite ideea că lucrurile care apar gratuit au întotdeauna un cost plătit de cineva sau că nimic din viață nu este cu adevărat gratuit.
Un prânz gratuit se referă la o situație în care nu există niciun cost suportat de persoana care primește bunurile sau serviciile oferite, dar economiștii subliniază că, chiar dacă ceva este cu adevărat gratuit, există un cost de oportunitate în ceea ce nu este luat.
Chei de luat masa
- „Nu există un prânz gratuit” (TANSTAAFL) este o frază care descrie costul luării deciziilor și consumului.
- TANSTAAFL sugerează că lucrurile care par a fi gratuite vor avea întotdeauna un cost ascuns sau implicit pentru cineva, chiar dacă nu persoana care primește beneficiul.
- În ceea ce privește investițiile, cumpărarea de titluri de trezorerie este un exemplu în care cineva crede că primește o afacere bună pentru foarte puțin. Dar compromisul în cumpărarea Trezoreriei este costul de oportunitate de a nu fi investit în titluri cu risc mai mare și cu recompense mai mari în timp.
Cum funcționează TANSTAAFL
Conceptul TANSTAAFL este important de luat în considerare atunci când se iau diferite tipuri de decizii, fie că sunt financiare sau de viață. Conceptul poate ajuta consumatorii să ia decizii mai înțelepte, luând în considerare toate costurile și externalitățile indirecte și directe.
În economie, TANSTAAFL descrie conceptul de costuri de oportunitate, care afirmă că, pentru fiecare alegere făcută, există o alternativă nealeasă, care ar fi produs și o anumită utilitate. Luarea deciziilor necesită compromisuri și presupune că nu există oferte reale reale în societate. De exemplu, produsele și serviciile înzestrate (gratuit) persoanelor fizice sunt plătite de persoana care dă cadoul. Chiar și atunci când nimeni nu își asumă costurile directe, societatea poartă povara, ca în cazul externalităților negative, cum ar fi poluarea.
Investitorii trebuie să rămână deosebit de precauți față de un prânz aparent gratuit atunci când se ocupă de investiții care promit un flux de plăți fixe destul de mari pe o perioadă de mai mulți ani cu un risc presupus redus. Multe dintre aceste investiții rămân încărcate cu taxe ascunse, dintre care unele pot să nu fie pe deplin înțelese de investitori. În general, orice investiție care promite o rentabilitate garantată nu este un prânz gratuit, deoarece există undeva un cost implicit, inclusiv costul de oportunitate de a nu investi în altă parte.
Există, de asemenea, costul implicit legat de riscurile nevăzute. Unele brokeraje au comercializat puternic titluri garantate cu ipotecare ( MBS ) ca un prânz aparent gratuit la începutul anilor 2000. Aceste investiții au fost descrise ca fiind investiții foarte sigure, cu rating AAA, susținute de un fond diversificat de credite ipotecare. Cu toate acestea, criza imobiliară din SUA a expus adevăratul risc subiacent al acestor investiții, precum și un sistem defectuos de rating care a clasificat grupurile de împrumuturi drept AAA, chiar și atunci când multe dintre împrumuturile subiacente prezentau riscuri de neplată foarte substanțiale.
Nici produsele și serviciile oferite gratuit persoanelor nu sunt cu adevărat gratuite; o companie, un guvern sau o persoană plătește în cele din urmă costul.
Istoria conceptului TANSTAAFL
Se crede că conceptul TANSTAAFL își are originea în saloanele americane din secolul al XIX-lea, unde clienților li se oferea prânzuri gratuite cu achiziționarea de băuturi. Din structura de bază a ofertei, este evident că există un cost implicit asociat prânzului gratuit: cumpărarea unei băuturi.
Cu toate acestea, există costuri suplimentare nevăzute care rezultă din consumul prânzului gratuit. Deoarece prânzurile erau bogate în sare, clienții erau atrași să cumpere mai multe băuturi. Deci, saloanele au oferit în mod intenționat prânzuri gratuite, cu așteptarea că vor genera suficiente venituri din băuturi suplimentare pentru a compensa costul prânzului. Propunerea unui bun sau serviciu gratuit cu achiziționarea unui alt bun sau serviciu este o tactică oximoronică pe care multe întreprinderi o folosesc încă pentru a atrage clienții.
TANSTAAFL a fost menționat de multe ori istoric într-o varietate de contexte diferite. De exemplu, în 1933, fostul primar al orașului New York, Fiorello H. La Guardia, a folosit expresia italiană „ È finita la cuccagna!” ( Care se traduce prin „nu mai este prânz gratuit”) în campania sa împotriva criminalității și corupției. Referințe populare la expresie pot fi găsite și în „Luna este o stăpână aspră” a lui Robert Heinlein, precum și în cartea lui Milton Friedman „There Ain’t No Thing as a Free Lunch”.
Exemple de TANSTAAFL
În diferite discipline (de exemplu, economie, finanțe, statistici etc.), TANSTAAFL are conotații diferite. De exemplu, în știință, se referă la teoria conform căreia universul este un sistem închis. Ideea este că o sursă de ceva (de exemplu, materie) provine dintr-o resursă care va fi epuizată. Costul aprovizionării cu materie este epuizarea sursei sale.
În sport, TANSTAAFL a fost folosit pentru a descrie costurile de sănătate asociate cu a fi excelent la un sport, cum ar fi „fără durere, fără câștig”. În ciuda diferitelor semnificații, factorul comun este costul.
Pentru investiții, TANSTAAFL ajută la explicarea riscului. Bonurile de tezaur (T-bill), bancnotele și obligațiunile oferă o rentabilitate aproape fără risc; cu toate acestea, costul de oportunitate al investiției într-unul dintre aceste instrumente este ocazia pierdută de a investi într-o investiție alternativă, mai riscantă. Pe măsură ce un investitor se deplasează mai sus pe spectrul de risc, sintagma TANSTAAFL devine și mai relevantă pe măsură ce investitorii oferă capital cu speranța de a obține câștiguri mai mari decât ceea ce produc titlurile de valoare mai puțin riscante; cu toate acestea, această alegere presupune costul că perspectivele de creștere ar putea să nu fie atinse și investiția ar putea fi pierdută.