Politica de expansiune
Ce este o politică de expansiune?
Politica expansivă sau liberă este o formă de politică macroeconomică care încearcă să încurajeze creșterea economică. Politica expansionistă poate consta fie din politica monetară sau politica fiscală (sau o combinație a celor două). Aceasta face parte din prescripția politicii generale a economiei keynesiene, pentru a fi utilizată în timpul încetinirii economice și recesiuni pentru a modera dezavantajul ciclurilor economice.
Chei de luat masa
- Politica expansivă urmărește să stimuleze o economie prin creșterea cererii prin stimuli monetari și fiscali.
- Politica de expansiune este menită să prevină sau să modereze recesiunile și recesiunile economice.
- Deși populară, politica expansivă poate implica costuri și riscuri semnificative, inclusiv probleme macroeconomice, microeconomice și economice politice.
Înțelegerea politicii de expansiune
Obiectivul de bază al politicii expansive este de a spori cererea agregată pentru a compensa deficiențele cererii private. Se bazează pe ideile economiei keynesiene, în special pe ideea că principala cauză a recesiunilor este o deficiență a cererii agregate. Politica de expansiune este menită să stimuleze investițiile în afaceri și cheltuielile consumatorilor prin injectarea de bani în economie, fie prin cheltuieli directe ale deficitului public, fie prin creșterea împrumuturilor acordate întreprinderilor și consumatorilor.
Din perspectiva politicii fiscale, guvernul adoptă politici expansive prin instrumente de bugetare care oferă oamenilor mai mulți bani. Creșterea cheltuielilor și reducerea impozitelor pentru a produce deficite bugetare înseamnă că guvernul pune mai mulți bani în economie decât îi scoate. Politica fiscală expansivă include reduceri de impozite, plăți de transfer, reduceri și cheltuieli guvernamentale sporite pentru proiecte precum îmbunătățirea infrastructurii.
De exemplu, poate crește cheltuielile guvernamentale discreționare, infuzând economia cu mai mulți bani prin contracte guvernamentale. În plus, poate reduce impozitele și poate lăsa o sumă mai mare de bani în mâinile persoanelor care apoi cheltuiesc și investesc.
Politica monetară expansivă funcționează prin extinderea ofertei de bani mai repede decât de obicei sau prin scăderea ratelor dobânzii pe termen scurt. Acesta este adoptat de băncile centrale și are loc prin operațiuni de piață deschisă, cerințe de rezervă și stabilirea ratelor dobânzii. Rezerva Federală SUA folosește politici expansive ori de câte ori scade rata de referință a fondurilor federale sau rata de actualizare, scade rezervele necesare pentru bănci sau cumpără obligațiuni de trezorerie pe piața liberă. Reducerea cantitativă (QE) este o altă formă de politică monetară expansivă.
Pe 27 august 2020, Rezerva Federală a anunțat că nu va mai crește ratele dobânzii din cauza șomajului care scade sub un anumit nivel dacă inflația rămâne scăzută. De asemenea, și-a schimbat obiectivul de inflație într-o medie, ceea ce înseamnă că va permite inflației să crească oarecum peste obiectivul său de 2% pentru a compensa perioadele în care a fost sub 2%.
De exemplu, atunci când rata fondurilor federale de referință este redusă, costul împrumuturilor de la banca centrală scade, oferind băncilor un acces mai mare la numerarul care poate fi împrumutat pe piață. Atunci când necesitățile de rezervă scad, le permite băncilor să împrumute o proporție mai mare din capitalul lor consumatorilor și întreprinderilor. Atunci când banca centrală achiziționează instrumente de datorie, injectează capital direct în economie.
Riscurile politicii monetare expansive
Politica de expansiune este un instrument popular pentru gestionarea perioadelor de creștere redusă în ciclul de afaceri, dar vine și cu riscuri. Aceste riscuri includ probleme macroeconomice, microeconomice și economice politice.
Determinarea momentului în care să se angajeze într-o politică expansivă, cât de mult de făcut și când să se oprească necesită o analiză sofisticată și implică incertitudini substanțiale. Extinderea prea multă poate provoca efecte secundare, cum ar fi inflația ridicată sau o economie supraîncălzită. Există, de asemenea, un decalaj de timp între momentul în care se face o mișcare politică și momentul în care își desfășoară activitatea prin economie.
Acest lucru face ca analiza actualizată să fie aproape imposibilă, chiar și pentru cei mai experimentați economiști. Bancherii centrali și legislatorii prudenți trebuie să știe când să oprească creșterea ofertei de bani sau chiar să inverseze cursul și să treacă la o politică contracțională, care ar presupune luarea măsurilor opuse ale politicii expansive, cum ar fi creșterea ratelor dobânzii.
Chiar și în condiții ideale, politica fiscală și monetară expansivă riscă să creeze distorsiuni microeconomice prin intermediul economiei. Modele economice simple descriu adesea efectele politicii expansive ca neutre pentru structura economiei, ca și cum banii injectați în economie ar fi distribuiți uniform și instantaneu în întreaga economie.
În practica reală, politica monetară și fiscală funcționează atât prin distribuirea de bani noi unor persoane, întreprinderi și industrii specifice, care apoi cheltuiesc și distribuie noii bani către restul economiei. Mai degrabă decât creșterea uniformă a cererii agregate, aceasta înseamnă că politica expansivă implică întotdeauna un transfer eficient al puterii de cumpărare și al bogăției de la primitorii anteriori către primitorii ulteriori ai noilor bani.
În plus, la fel ca orice politică guvernamentală, o politică expansivă este potențial vulnerabilă la probleme de informare și stimulente. Distribuirea banilor injectați de politica expansivă în economie poate implica în mod evident considerente politice. Probleme precum căutarea chiriei și problemele cu agentul principal apar cu ușurință ori de câte ori se ridică sume mari de bani publici. Și, prin definiție, politica expansivă, fie ea fiscală sau monetară, implică distribuirea unor sume mari de bani publici.
Exemple de politică expansivă
Un exemplu major de politică expansivă este răspunsul în urma americană de recuperare și reinvestire și mai multe runde de relaxare cantitativă de către Rezerva Federală SUA. Factorii de decizie din SUA au cheltuit și au împrumutat miliarde de dolari în economia SUA pentru a susține cererea agregată internă și a susține sistemul financiar.
Într-un exemplu mai recent, scăderea prețurilor petrolului din 2014 până în al doilea trimestru al anului 2016 a făcut ca multe economii să încetinească. Canada a fost afectată în mod deosebit de puternic în prima jumătate a anului 2016, cu aproape o treime din întreaga sa economie bazată pe sectorul energetic. Acest lucru a făcut ca profiturile băncilor să scadă, făcând băncile canadiene vulnerabile la eșec.
Pentru a combate aceste prețuri scăzute ale petrolului, Canada a adoptat o politică monetară expansivă prin reducerea ratelor dobânzii în țară. Politica expansionistă a vizat creșterea economică pe plan intern. Cu toate acestea, politica a însemnat și o scădere a marjelor nete de dobândă pentru băncile canadiene, reducând profiturile băncilor.