Legea veniturilor din 1862

Ce este Legea veniturilor din 1862?

Legea Veniturile din 1862 a fost o expansiune a primei impozitului pe venit din SUA a stabilit în temeiul Legii veniturilor anterioare din 1861. Acesta a fost trecut pentru a ridica venituri suplimentare federale pentru a finanța războiul împotriva Statelor Confederate ale Americii în timpul Războiului Civil American. Se remarcă prin introducerea primului impozit progresiv pe venit în SUA și pentru înființarea unei birocrații fiscale federale separate care va deveni în cele din urmă Serviciul Intern de Venituri (IRS).

Chei de luat masa

• Legea veniturilor din 1862 a fost o lege federală a SUA pentru finanțarea războiului împotriva statelor din sud.
• Legea veniturilor din 1862 a revizuit și extins legea precedentă a veniturilor din 1861 pentru a strânge venituri suplimentare, deoarece devenise evident că războiul va dura mai mult și va costa mai mult decât se spera inițial.
• Acest act se remarcă prin extinderea dramatică a bunurilor și serviciilor supuse accizelor federale, introducerea primului impozit progresiv pe venit și stabilirea unei birocrații fiscale federale centralizate.

Înțelegerea Legii veniturilor din 1862

Pe măsură ce războiul civil american s-a preluat într-un al doilea an în 1862, guvernul federal american a recunoscut necesitatea de a strânge mai multe venituri pentru trupe suplimentare, muniții și alte cheltuieli de război. Legea veniturilor din 1861, adoptată în anul precedent, a introdus deja primul impozit federal direct pe venit pentru a ajuta la finanțarea războiului. După o serie de bătălii indecise prin 1861 și prima jumătate a anului 1862, devenise clar că războiul va dura mai mult – și va costa mai mult – decât spera președintele Lincoln inițial.

Războiul civil american a început în 1861 odată cu secesiunea multor state din sud, denumite Statele Confederate ale Americii. Au existat probleme economice în anii care au precedat războiul, iar guvernul federal avea deja nevoie de finanțare. După prima încercare de a finanța războiul, condițiile economice s-au înrăutățit în nord. Legea veniturilor din 1861 a perceput primul impozit pe venit pentru cetățenii americani. Actul impunea importurile, prevedea un impozit direct asupra terenurilor și impunea un impozit de 3% pe veniturile individuale de peste 800 USD.

În acest context, Congresul a adoptat Legea veniturilor din 1862 pentru a extinde veniturile fiscale federale pentru a sprijini efortul de război. Legea a înlocuit impozitul de 3% pe veniturile peste 800 USD în temeiul actului din 1861 (care nici măcar nu fusese încasat încă) cu un impozit progresiv de 3% pe veniturile cuprinse între 600 și 10 000 USD și un impozit de 5% pe veniturile peste 10 000 USD.

Noul act avea, de asemenea, impozite puternice asupra alcoolului și a produselor din tutun. Cotele impozitului pe venit din Legea veniturilor din 1862 au fost ulterior majorate odată cu Legea veniturilor din 1864. Au fost adăugate mai multe categorii de impozite pe venit și cote mai mari de impozitare în 1864. Impozitul pe venit a fost abrogat ulterior în 1872 și reintrodus în 1913 odată cu ratificarea Al 16-lea amendament. 

Actul din 1862 a extins, de asemenea, dramatic gama de bunuri supuse accizelor federale, care anterior au fost restricționate în principal la articole de lux și „păcat”. Noul act a perceput acum accize federale pentru orice, de la jongleri la medicamente și o gamă largă de bunuri și servicii între ele, inclusiv bunuri fabricate; materii prime precum fierul, penele și pielea; și licențe pentru tot felul de profesii. După război, accizele au fost reduse pentru a se aplica în principal vânzărilor de alcool și tutun.

Actul a creat Biroul Comisarului pentru Venituri Interne pentru a administra și a aplica noile taxe federale. Actul din 1861 îi conferise președintelui autoritatea de a numi un evaluator și un colector pentru fiecare stat, dar guvernul SUA nu avea altfel o birocrație federală centralizată pentru a colecta și administra noile taxe. Guvernul federal a lăsat la latitudinea statelor să aplice impozitul la discreția lor.

Pentru a standardiza și a asigura respectarea noilor impozite, comisarul pentru venituri interne a fost împuternicit să publice reglementări, formulare și instrucțiuni pentru impozitare și să întreprindă alte acțiuni pentru punerea în aplicare a actului. Biroul veniturilor interne este cunoscut astăzi sub numele de Serviciul veniturilor interne (IRS). Numele a fost schimbat pentru a sublinia un accent mai mare pe servirea publicului, decât pe simpla colectare a impozitelor.