Efect de tranzacționare

Care este efectul de tranzacționare?

Efectul de tranzacționare măsoară eficiența unui manager de portofoliu prin compararea rentabilității portofoliului acestora cu cea a unui punct de referință ales.

Chei de luat masa

• Efectul de tranzacționare măsoară eficiența unui manager de portofoliu prin compararea rentabilității portofoliului acestora cu cea a unui punct de referință ales.
• Efectul de tranzacționare răspunde la simpla întrebare dacă administratorul de portofoliu sau investitorul adaugă valoare prin gestionarea activă a portofoliului.
• Efectul de tranzacționare poate fi, de asemenea, utilizat pentru a determina dacă investiția activă (tranzacționarea) este mai bună decât investiția pasivă, cum ar fi o strategie de cumpărare și deținere.

Înțelegerea efectului de tranzacționare

Efectul de tranzacționare este diferența de performanță dintre portofoliul unui investitor activ și un punct de referință ales. Investițiile active adoptă o abordare practică și necesită ca cineva să acționeze în rolul de manager de portofoliu. Cu investițiile active, scopul este de a vedea dacă compoziția, inclusiv orice modificări care au fost făcute în perioada observată a portofoliului investitorului, au avut rezultate mai bune sau mai slabe decât valoarea de referință. Efectul de tranzacționare poate fi, de asemenea, utilizat pentru a determina dacă investiția activă (tranzacționare) este mai bună decât investiția pasivă (cumpărați și dețineți).

Punctul de referință ales trebuie să aibă relevanță pentru măsurarea portofoliului și trebuie recunoscut și utilizat pe scară largă. De exemplu, indicele S&P 500 ar fi un punct de referință adecvat pentru măsurarea portofoliului unui investitor care este predominant format din acțiuni, deși poate fi utilizat și pentru a evalua performanța portofoliilor compuse din alte clase de active.

Efectul de tranzacționare servește ca o modalitate pentru investitori de a cuantifica performanța unui manager de portofoliu. Acesta răspunde la întrebarea simplă dacă managerul (sau investitorul) a adăugat valoare prin ajustări ale portofoliului. Dacă indicatorul de referință, cum ar fi Indicele Dow Jones Corporate Bond, depășește portofoliul de obligațiuni gestionate activ, atunci administratorul de portofoliu a scăzut valoarea pentru investitor. Dacă portofoliul de obligațiuni câștigă mai mult decât indicele de obligațiuni, atunci modificările în compoziția portofoliului au crescut valoarea investitorilor, indicând o bună strategie de management.

Efecte de tranzacționare și portofolii de obligațiuni

Numeroși factori complexi pot influența randamentele portofoliului de obligațiuni. Un motiv pentru lipsa măsurilor de performanță a portofoliului de obligațiuni a fost acela că, înainte de anii 1970, majoritatea administratorilor de portofoliu de obligațiuni au urmat strategii de cumpărare și deținere, astfel încât performanța lor probabil nu a diferit prea mult. În această eră, ratele dobânzii erau relativ stabile, astfel încât s-ar putea câștiga puțin din gestionarea activă a portofoliilor de obligațiuni. Mediul de pe piața obligațiunilor s-a schimbat considerabil la sfârșitul anilor 1970 și 1980, când ratele dobânzilor au crescut dramatic și au devenit mai volatile.

Deși tehnicile de evaluare a performanței portofoliului de acțiuni există de aproape 40 de ani, tehnici comparabile pentru examinarea performanței portofoliului de obligațiuni au fost inițiate mai recent, când piața de obligațiuni s-a schimbat considerabil din cauza unei creșteri dramatice a ratelor dobânzii și a  volatilității.

Această schimbare a creat un stimulent pentru tranzacționarea obligațiunilor, iar această tendință spre management activ a condus la performanțe mai dispersate de către administratorii de portofoliu de obligațiuni. La rândul său, această dispersie a performanței a creat o cerere pentru tehnici care ar ajuta investitorii să evalueze performanța administratorilor de portofoliu de obligațiuni. Modelele de evaluare a obligațiunilor iau în considerare în general factorii de piață și impactul selecției individuale a obligațiunilor.

Această tehnică de măsurare a efectului de tranzacționare descompune randamentul pe baza duratei obligațiunii ca măsură de risc cuprinzătoare, dar nu ia în considerare diferențele în ceea ce privește riscul de neplată. Mai exact, tehnica nu face diferența între o obligațiune AAA cu o durată de opt ani și o obligațiune BBB cu aceeași durată, care ar putea afecta în mod clar performanța. Un manager de portofoliu care a investit în obligațiuni BBB, de exemplu, ar putea experimenta un efect de analiză foarte pozitiv pur și simplu pentru că obligațiunile erau de calitate mai mică.