Modelul Black-Litterman
Ce este modelul Black-Litterman?
Modelul Black-Litterman (BL) este un instrument analitic utilizat de alocarea activelor în cadrul toleranței la risc a unui investitor și a viziunilor pieței. Investitorii globali, precum fondurile de pensii și companiile de asigurări, trebuie să decidă cum să își aloce investițiile în diferite clase de active și țări.
Modelul BL pleacă de la o poziție neutră utilizând teoria modernă a portofoliului (MPT) și apoi ia o contribuție suplimentară din punctele de vedere ale investitorilor pentru a determina modul în care alocarea finală a activelor ar trebui să se abată de la ponderile inițiale ale portofoliului. Apoi, este supus unui proces de optimizare a varianței medii (MVO) pentru a maximiza rentabilitatea așteptată, având în vedere toleranța obiectivă la risc.
Chei de luat masa
- Modelul Black-Litterman este un model de alocare a portofoliului care începe cu teoria modernă a portofoliului (MPT) și adaugă în viziunile investitorilor randamentele așteptate.
- Modelul MPT este considerat a fi limitat prin faptul că încorporează doar date istorice de piață și apoi își asumă aceleași rentabilități în viitor.
- Modelul BL permite investitorului să își aplice propriile opinii și apoi să optimizeze alocarea activelor recomandate.
Bazele modelului Black-Litterman
Modelul Black-Litterman pentru construcția portofoliului se bazează pe teoria portofoliului modern (MPT). Teoria modernă a portofoliului susține că caracteristicile riscului și randamentului unei investiții nu ar trebui privite singure, ci ar trebui evaluate prin modul în care investiția afectează riscul și randamentul portofoliului general. MPT arată că un investitor poate construi un portofoliu de active multiple care va maximiza randamentele pentru un anumit nivel de risc.
De asemenea, având în vedere nivelul dorit de rentabilitate așteptată, un investitor poate construi un portofoliu cu cel mai mic risc posibil. Pe baza măsurilor statistice, cum ar fi varianța și corelația, performanța unei investiții individuale este mai puțin importantă decât impactul asupra întregului portofoliu.
Modelul BL a fost conceput pentru a îmbunătăți acest model, deoarece una dintre limitările MPT este că presupune că rentabilitățile așteptate din trecut vor continua în viitor. Alte modele de stabilire a prețurilor – de exemplu, modelul de stabilire a prețurilor activelor de capital (CAPM) – pot produce totuși așteptări diferite de cele ale performanței anterioare. Modelul BL încorporează date de piață observate, împreună cu proiecțiile investitorilor cu privire la randamentele viitoare preconizate, bazate pe modele precum CAPM sau altele. Modelul modifică în esență alocarea implicită MPT, ținând seama de așteptările de performanță viitoare.
Abordarea BL permite ca orice eroare de estimare a modelului să devină evidentă, deoarece alegerile de alocare pot mări ipoteze slabe.
consideratii speciale
Modelul BL există încă din 1990 și primește un mare respect din partea comunității de investiții instituționale. A fost creat de economiștii Goldman Sachs Fischer Black (de faima modelului Black-Scholes ) și Robert Litterman.
În timp ce modelul BL este considerat a îmbunătăți alocările de active furnizate de MPT prin încorporarea opiniilor privind perspectivele viitoare, deoarece aceste proiecții sunt doar opinii sau rezultatul unor modele de stabilire a prețurilor care se bazează pe intrări subiective, modelul BL poate avea ca rezultat părtinire sau ipoteze incorecte. De exemplu, o viziune extrem de optimistă a unei clase de active va avea ca rezultat o pondere mai mare a portofoliului decât ar recomanda MPT și, dacă această clasă de active se înrăutățește, poate duce la pierderi mărite. Investitorii care utilizează modelul Black-Litterman ar trebui să fie conștienți de acest lucru și să-și actualizeze periodic așteptările, reechilibrând ponderile portofoliului în consecință.
Un exemplu al modelului Black-Litterman
Să presupunem că o echipă de administrare a portofoliului de la o anumită companie de asigurări este extrem de optimistă pe piețele din țările în curs de dezvoltare în anul următor. Alocarea inițială a activelor către piețele emergente rezultată din teoria modernă a portofoliului este de 10%. După ce și-au confirmat opiniile cu diferite modele de stabilire a prețurilor și perspective economice pentru regiune, aceștia sunt înclinați spre supraponderarea acțiunilor piețelor emergente.
După ce au introdus această perspectivă optimistă în modelul BL, aceștia realizează o optimizare a varianței medii și permit portofoliului lor să conțină până la 15% titluri de valoare pe piețele emergente.