O introducere în bugetarea capitalului

Ce este bugetul de capital?

Bugetarea capitalului presupune alegerea proiectelor care adaugă valoare unei companii. Procesul de bugetare a capitalului poate implica aproape orice, inclusiv achiziționarea de terenuri sau achiziționarea de active fixe, cum ar fi un camion sau o mașină nouă.

În mod obișnuit, corporațiile sunt obligate sau cel puțin recomandate să întreprindă acele proiecte care vor crește profitabilitatea și, astfel, vor spori bogăția acționarilor.

Cu toate acestea, rata de rentabilitate considerată acceptabilă sau inacceptabilă este influențată de alți factori specifici companiei, precum și proiectului.

De exemplu, un proiect social sau caritabil nu este adesea aprobat pe baza ratei de rentabilitate, ci mai mult pe dorința unei companii de a încuraja bunăvoința și de a contribui înapoi la comunitatea sa.

Chei de luat masa

• Bugetarea capitalului este procesul prin care investitorii determină valoarea unui potențial proiect de investiții.
• Cele mai comune trei abordări ale selecției proiectelor sunt perioada de recuperare (PB), rata internă de rentabilitate (IRR) și valoarea actuală netă (VAN).
• Perioada de rambursare determină cât de mult ar dura o companie să vadă suficiente fluxuri de numerar pentru a recupera investiția inițială.
• Rata internă a rentabilității este rentabilitatea așteptată a unui proiect – dacă rata este mai mare decât costul capitalului, este un proiect bun.
• Valoarea actuală netă arată cât de profitabil va fi un proiect față de alternative și este probabil cea mai eficientă dintre cele trei metode.

Înțelegerea bugetării capitalului

Bugetarea capitalului este importantă, deoarece creează responsabilitate și măsurabilitate. Orice afacere care încearcă să-și investească resursele într-un proiect fără a înțelege riscurile și randamentele implicate  ar fi considerată iresponsabilă de  către proprietarii sau acționarii săi.

Mai mult, dacă o afacere nu are nicio modalitate de a măsura eficacitatea deciziilor sale de investiții, este probabil ca afacerea să aibă șanse mici să supraviețuiască pe piața concurențială. 

Întreprinderile (în afară de organizațiile nonprofit) există pentru a obține profituri. Procesul de bugetare a capitalului este o modalitate măsurabilă pentru întreprinderi de a determina profitabilitatea economică și financiară pe termen lung a oricărui proiect de investiții. 

---

O decizie de bugetare de capital este atât un angajament financiar, cât și o investiție. Prin asumarea unui proiect, afacerea își asumă un angajament financiar, dar investește și în direcția sa pe termen lung, care va avea probabil o influență asupra proiectelor viitoare pe care compania le are în vedere. 

Diferite companii utilizează metode de evaluare diferite pentru a accepta sau respinge proiectele de bugetare a capitalului. Deși metoda valorii actuale nete (VAN) este cea mai favorabilă în rândul analiștilor, metodele de rentabilitate internă (RIR) și perioada de recuperare (PB) sunt adesea utilizate și în anumite circumstanțe. Managerii pot avea cea mai mare încredere în analiza lor atunci când toate cele trei abordări indică același curs de acțiune.

Cum funcționează bugetarea capitalului

Atunci când unei firme i se prezintă o decizie de bugetare de capital, una dintre primele sale sarcini este de a determina dacă proiectul se va dovedi sau nu profitabil. Metoda perioadei de recuperare (PB), rata internă a rentabilității (IRR) și metodele valorii actuale nete (VAN) sunt cele mai comune abordări ale selecției proiectului.

Deși o soluție ideală de bugetare a capitalului este de așa natură încât toate cele trei valori vor indica aceeași decizie, aceste abordări vor produce adesea rezultate contradictorii. În funcție de preferințele conducerii și criteriile de selecție, se va pune mai mult accent pe o abordare față de alta. Cu toate acestea, există avantaje și dezavantaje comune asociate cu aceste metode de evaluare utilizate pe scară largă.

1:33

Perioada de rambursare

Perioada de rambursare calculează durata necesară recuperării investiției inițiale. De exemplu, dacă un proiect de bugetare de capital necesită o cheltuială inițială de numerar de 1 milion de dolari, PB relevă câți ani sunt necesari pentru ca intrările de numerar să fie echivalente cu ieșirea de un milion de dolari. Este preferată o perioadă scurtă de PB, deoarece indică faptul că proiectul ar „plăti pentru sine” într-un interval de timp mai mic.

În exemplul următor, perioada PB ar fi de trei și o treime dintr-un an sau trei ani și patru luni.

Perioadele de rambursare sunt de obicei utilizate atunci când lichiditatea prezintă o preocupare majoră. Dacă o companie are doar o sumă limitată de fonduri, ar putea să întreprindă doar un proiect major la un moment dat. Prin urmare, conducerea se va concentra puternic pe recuperarea investiției inițiale pentru a întreprinde proiecte ulterioare.

Un alt avantaj major al utilizării PB este că este ușor de calculat odată stabilite previziunile fluxului de numerar.

Există dezavantaje în utilizarea metricei PB pentru a determina deciziile de bugetare a capitalului. În primul rând, perioada de rambursare nu ține cont de valoarea în timp a banilor (TVM). Simplul calcul al PB oferă o valoare care pune același accent pe plățile primite în anul unu și anul doi.

O astfel de eroare încalcă unul dintre principiile fundamentale ale finanțelor. Din fericire, această problemă poate fi ușor modificată prin implementarea unui model de perioadă de recuperare redusă. Practic, perioada PB actualizată este factorul TVM și permite să se determine cât durează investiția pentru a fi recuperată pe baza fluxului de numerar actualizat.

Un alt dezavantaj este că atât perioadele de rambursare, cât și perioadele de rambursare reduse ignoră fluxurile de numerar care apar spre sfârșitul vieții unui proiect, cum ar fi valoarea de recuperare. Astfel, PB nu este o măsură directă a profitabilității.

Următorul exemplu are o perioadă PB de patru ani, ceea ce este mai rău decât cel din exemplul precedent, dar fluxul mare de numerar de 15.000.000 USD care se produce în anul cinci este ignorat în sensul acestei valori.

Există alte dezavantaje ale metodei de rambursare care includ posibilitatea ca investițiile în numerar să fie necesare în diferite etape ale proiectului. De asemenea, ar trebui luată în considerare durata de viață a activului achiziționat. Dacă viața activului nu se extinde cu mult peste perioada de recuperare, este posibil să nu existe suficient timp pentru a genera profituri din proiect.

Deoarece perioada de rambursare nu reflectă valoarea adăugată a unei decizii de bugetare a capitalului, este considerată de obicei cea mai puțin relevantă abordare de evaluare. Cu toate acestea, dacă lichiditatea este o considerație vitală, perioadele PB sunt de o importanță majoră.

Rata interna de returnare

Rata internă de rentabilitate (sau rentabilitatea preconizată a unui proiect) este rata de actualizare care ar rezulta într-o valoare actuală netă de zero. Deoarece VAN-ul unui proiect este invers corelat cu rata de actualizare – dacă rata de actualizare crește, fluxurile de trezorerie viitoare devin mai nesigure și astfel devin mai mici în valoare – valoarea de referință pentru calculele IRR este rata reală utilizată de firmă pentru a actualiza după -fluxuri de trezorerie fiscale.

Un TIR care este mai mare decât costul mediu ponderat al capitalului sugerează că proiectul de capital este un efort profitabil și invers.

Regula IRR este următoarea:

TIR> Costul capitalului = Acceptă proiectul

IRR <Costul capitalului = proiectul de respingere

În exemplul de mai jos, TIR este de 15%. Dacă rata actuală actuală a firmei pe care o utilizează pentru modelele de flux de numerar actualizate este mai mică de 15%, proiectul ar trebui acceptat.

Avantajul principal al implementării ratei interne de rentabilitate ca instrument de luare a deciziilor este că oferă o cifră de referință pentru fiecare proiect care poate fi evaluat în raport cu structura de capital a unei companii. TIR va produce, de obicei, aceleași tipuri de decizii ca și modelele de valoare actuală netă și permite firmelor să compare proiectele pe baza rentabilității capitalului investit.

În ciuda faptului că IRR este ușor de calculat fie cu un calculator financiar, fie cu pachete software, există unele căderi ale utilizării acestei valori. Similar metodei PB, IRR nu dă un adevărat sens al valorii pe care un proiect o va adăuga unei firme – oferă pur și simplu o cifră de referință pentru proiectele care ar trebui acceptate pe baza costului de capital al companiei.

Rata internă de rentabilitate nu permite o comparație adecvată a proiectelor care se exclud reciproc; prin urmare, managerii ar putea fi în măsură să stabilească faptul că proiectul A și proiectul B sunt ambele benefice pentru firmă, dar nu ar putea decide care dintre ele este mai bun dacă numai unul poate fi acceptat.

O altă eroare care apare cu utilizarea analizei IRR apare atunci când fluxurile de numerar dintr-un proiect sunt neconvenționale, ceea ce înseamnă că există ieșiri de numerar suplimentare după investiția inițială. Fluxurile de numerar neconvenționale sunt frecvente în bugetarea capitalului, deoarece multe proiecte necesită cheltuieli viitoare de capital pentru întreținere și reparații. Într-un astfel de scenariu, s-ar putea să nu existe un TIR sau ar putea exista rate interne multiple de rentabilitate. În exemplul de mai jos există două IRR – 12,7% și 787,3%.

TIR este o măsură utilă de evaluare la analiza proiectelor individuale de bugetare a capitalului, nu a celor care se exclud reciproc. Oferă o alternativă de evaluare mai bună la metoda PB, însă nu atinge mai multe cerințe cheie.

Valoarea actuală netă

Abordarea valorii actuale nete este cea mai intuitivă și precisă abordare de evaluare a problemelor de bugetare a capitalului. Reducerea fluxurilor de numerar după impozitare cu costul mediu ponderat al capitalului permite managerilor să stabilească dacă un proiect va fi profitabil sau nu. Și spre deosebire de metoda IRR, VAN-urile dezvăluie exact cât de profitabil va fi un proiect în comparație cu alternativele.

De regula NPV prevede ca toate proiectele cu o valoare actualizată netă pozitivă ar trebui să fie acceptate în timp ce cele care sunt negative ar trebui să fie respinse. Dacă fondurile sunt limitate și nu pot fi inițiate toate proiectele VAN pozitive, trebuie acceptate cele cu o valoare redusă ridicată.

În cele două exemple de mai jos, presupunând o rată de reducere de 10%, proiectul A și proiectul B au VAN-uri respective de 126.000 USD și 1.200.000 USD. Aceste rezultate indică faptul că ambele proiecte de bugetare a capitalului ar crește valoarea firmei, dar dacă compania are doar 1 milion de dolari pentru a investi în acest moment, proiectul B este superior.

Unele dintre avantajele majore ale abordării VAN includ utilitatea sa generală și că VAN oferă o măsură directă a profitabilității adăugate. Acesta permite compararea simultană a mai multor proiecte care se exclud reciproc și, chiar dacă rata de actualizare poate fi modificată, o analiză de sensibilitate a VAN poate semnaliza, de obicei, orice potențială copleșitoare preocupare viitoare.

Deși abordarea VAN este supusă unor critici corecte conform cărora cifra cu valoare adăugată nu ține cont de amploarea generală a proiectului, indicele de rentabilitate (PI), o valoare derivată din calculele actualizate ale fluxului de numerar poate rezolva cu ușurință această preocupare.

Indicele profitabilității este calculat prin împărțirea valorii actuale a fluxurilor de numerar viitoare la investiția inițială. Un PI mai mare de 1 indică faptul că VAN este pozitiv în timp ce un PI mai mic de 1 indică un VAN negativ. Costul mediu ponderat al capitalului (WACC) poate fi greu de calculat, dar este un mod solid de măsurare a calității investiției.