Cum să creați un portofoliu de paritate de risc

Abordarea parității riscurilor pentru construirea portofoliului urmărește alocarea capitalului într-un portofoliu pe baza unei baze ponderate la risc. Alocarea activelor este procesul prin care un investitor împarte capitalul dintr-un portofoliu între diferite tipuri de active. Alocarea tradițională a portofoliului este de 60% pentru acțiuni și 40% pentru obligațiuni. Cu toate acestea, această alocare nu funcționează bine în timpul retragerilor bursiere și a instabilității economice. Abordarea parității riscurilor încearcă să evite riscurile și înclinările diversificării tradiționale a portofoliului. Permite construirea unui portofoliu optim având în vedere volatilitatea activelor incluse în portofoliu.

Alocarea tradițională a activelor

Înțelepciunea tradițională este de a aloca 60% dintr-un portofoliu acțiunilor și 40% obligațiunilor și altor instrumente cu venit fix. O altă maximă comună este scăderea vârstei unui investitor de la 100 pentru a determina procentul care ar trebui alocat obligațiunilor. Deși acest lucru va crea cu siguranță un portofoliu mai diversificat decât să dețină doar acțiuni sau doar obligațiuni, acesta nu poate rezista volatilității și recesiunilor economice.

Cu această alocare tradițională a portofoliului, acțiunile reprezintă 90% din riscul de portofoliu. Din punct de vedere istoric, acțiunile au avut de trei ori volatilitatea titlurilor cu venit fix. Volatilitatea mai mare a capitalurilor proprii depășește beneficiile de diversificare a obligațiunilor. Alocarea tradițională a portofoliului nu a mers bine în timpul crizei financiare din 2008, întrucât acțiunile au scăzut dramatic în timpul volatilității sporite a perioadei. Paritatea riscului evită această concentrare a riscului în acțiuni.

Linia pieței securității

Teoria alocării parității riscurilor este axată pe ajutarea investitorilor să construiască portofolii suficient de diversificate, dar totuși capabile să obțină randamente semnificative. Paritatea riscului folosește conceptul liniei pieței de securitate ca parte a abordării sale.

Linia pieței de securitate este o reprezentare grafică a relației dintre riscul și rentabilitatea unui activ. Este utilizat în metoda de stabilire a prețului activelor de capital (CAPM). Panta liniei este determinată de beta-ul pieței. Linia se înclină în sus. Cu cât este mai mare posibilitatea returnării unui activ, cu atât este mai mare riscul asociat acestuia.

Există o presupunere încorporată că panta liniei pieței valorilor mobiliare este constantă. Panta constantă poate să nu fie de fapt precisă. Pentru alocarea tradițională 60/40, investitorii trebuie să își asume riscuri mai mari pentru a obține randamente acceptabile. Beneficiile diversificării sunt limitate pe măsură ce acțiunile mai riscante sunt adăugate la portofoliu. Paritatea riscului rezolvă această problemă utilizând efectul de levier pentru a egaliza volatilitatea și riscul între diferitele active din portofoliu.

Utilizarea efectului de levier

Paritatea riscului utilizează efectul de levier pentru a reduce și diversifica riscul de capitaluri proprii dintr-un portofoliu, vizând în același timp performanța pe termen lung. Utilizarea prudentă a efectului de levier în activele lichide poate reduce volatilitatea acțiunilor. Paritatea riscului caută rentabilități asemănătoare acțiunilor pentru portofolii cu risc redus.

De exemplu, un portofoliu cu o alocare de 100% la acțiuni are un risc de 15%. Să presupunem un portofoliu care utilizează un levier moderat de aproximativ 2,1 ori valoarea capitalului dintr-un portofoliu, cu 35% alocate acțiunilor și 65% obligațiunilor. Acest portofoliu are același randament așteptat ca portofoliul neacoperit, dar cu un risc anualizat de numai 12,7%. Aceasta reprezintă o reducere cu 15% a riscului.

Utilizarea efectului de levier poate fi aplicată în continuare portofoliilor care conțin alte active. Cheia este că activele din portofoliu nu au o corelație perfectă. Pârghia este utilizată pentru a distribui în mod egal riscul între toate clasele de active incluse în portofoliu. Utilizarea efectului de levier crește în esență diversificarea în portofoliu. Acest lucru reduce riscul global al portofoliului, permițând în același timp randamente substanțiale.

Rolul corelației

Corelația este un concept important în construirea unui portofoliu de paritate de risc. Corelația este o măsură statistică a modului în care două prețuri ale activelor se mișcă unul în raport cu celălalt. Măsura unui coeficient de corelație este o măsură între -1 și +1. O corelație de -1 reprezintă o relație inversă perfectă între două prețuri ale activelor. Astfel, atunci când un activ crește, celălalt va coborî tot timpul. O corelație de +1 indică o relație liniară perfectă între cele două prețuri ale activelor. Ambele active se vor deplasa în aceeași direcție cu aceeași magnitudine. Astfel, atunci când un activ crește cu 5%, celălalt activ va crește cu aceeași sumă. O corelație 0 indică faptul că nu există nicio relație statistică între prețurile activelor.

Corelațiile perfecte pozitive și negative sunt în general dificil de găsit în finanțe. Totuși, includerea activelor care au corelații negative între ele îmbunătățește diversitatea unui portofoliu. Calculele de corelație se bazează pe date istorice; nu există nicio garanție că aceste corelații vor continua în viitor. Aceasta este una dintre principalele critici atât ale teoriei moderne a portofoliului (MPT), cât și ale parității riscurilor.

Cerință și gestionare a reechilibrării

Utilizarea efectului de levier într-o abordare a parității riscurilor necesită reechilibrarea activelor în mod regulat. Este posibil să fie necesară uniformizarea investițiilor pârghiate pentru a menține expunerea la volatilitate pentru fiecare nivel de clasă de active. Strategiile de paritate a riscului pot utiliza instrumente derivate, astfel încât aceste poziții necesită un management activ.

Spre deosebire de acțiunile de capitaluri proprii, clasele de active precum mărfurile și alte instrumente derivate necesită o atenție mai atentă. Pot exista apeluri în marjă care necesită numerar pentru a menține o poziție. De asemenea, este posibil ca investitorii să fie nevoiți să schimbe pozițiile pe o lună diferită, mai degrabă decât să dețină contracte până la expirare. Acest lucru necesită o gestionare activă a acestor poziții, precum și numerar din portofoliu pentru a acoperi orice apeluri de marjă. Există, de asemenea, un grad mai mare de risc atunci când se utilizează efectul de levier, inclusiv riscul de neplată a contrapartidei.

Asemănări cu teoria modernă a portofoliului

MPT și abordarea parității riscurilor au multe în comun. Potrivit MPT, riscul total al oricărui portofoliu este mai mic decât valoarea riscului pentru fiecare clasă de active, dacă clasele de active nu au o corelație perfectă. MPT urmărește în mod similar să construiască un portofoliu de-a lungul frontierei eficiente prin includerea activelor diversificate pe baza corelațiilor. Atât MPT, cât și abordarea parității riscurilor privesc corelația istorică dintre diferitele clase de active în construcția portofoliului. Creșterea diversificării poate reduce riscul general al portofoliului.