O scurtă istorie a agențiilor de rating de credit

Ratingurile de credit oferă investitorilor cu amănuntul și instituționali informații care îi ajută să stabilească dacă emitenții de obligațiuni și alte instrumente de creanță și titluri cu venituri fixe își vor putea îndeplini obligațiile.

Atunci când emit note de scrisori, agențiile de rating (CRA) furnizează analize obiective și evaluări independente ale companiilor și țărilor care emit astfel de valori mobiliare. Iată o istorie de bază a modului în care ratingurile și agențiile s-au dezvoltat în SUA și au crescut pentru a ajuta investitorii din întreaga lume.

Chei de luat masa

• Agențiile de rating de credit furnizează investitorilor informații despre dacă emitenții de obligațiuni și instrumente de datorie își pot îndeplini obligațiile.
• Agențiile furnizează, de asemenea, informații despre datoria suverană a țărilor.
• Industria globală de rating de credit este foarte concentrată, având trei agenții: Moody’s, Standard & Poor’s și Fitch.
• CRA-urile sunt reglementate la mai multe niveluri diferite – Legea privind reforma agenției de rating al creditelor din 2006 reglementează procesele lor interne, păstrarea înregistrărilor și practicile comerciale.
• Agențiile au fost supuse unui control intens și a unei presiuni de reglementare din cauza rolului pe care l-au jucat în criza financiară și Marea Recesiune.

O prezentare generală a ratingurilor de credit

Țărilor li se acordă ratinguri de credit suverane. Această evaluare analizează bonitatea generală a unei țări sau a unui guvern străin. Ratingurile de credit suverane iau în considerare condițiile economice generale ale unei țări, inclusiv volumul investițiilor străine, publice și private, transparența pieței de capital și rezervele în valută. Evaluările suverane evaluează, de asemenea, condițiile politice, cum ar fi stabilitatea politică generală și nivelul de stabilitate economică pe care o țară îl va menține în perioadele de tranziție politică. Investitorii instituționali se bazează pe ratinguri suverane pentru a califica și cuantifica atmosfera generală de investiții a unei anumite țări. Ratingul suveran este adesea informația prealabilă pe care investitorii instituționali o folosesc pentru a determina dacă vor lua în considerare în continuare anumite companii, industrii și clase de valori mobiliare emise într-o anumită țară.

Ratingurile de credit, ratingurile datoriei sau ratingurile obligațiunilor sunt emise către companii individuale și către clase specifice de valori mobiliare individuale, cum ar fi acțiuni preferențiale, obligațiuni corporative și diverse clase de obligațiuni de stat. Evaluările pot fi alocate separat atât obligațiilor pe termen scurt, cât și pe termen lung. Evaluările pe termen lung analizează și evaluează capacitatea unei companii de a-și îndeplini responsabilitățile cu privire la toate titlurile sale emise. Evaluările pe termen scurt se concentrează pe capacitatea anumitor titluri de a efectua, având în vedere starea financiară actuală a companiei și condițiile generale de performanță ale industriei.

Cele trei mari agenții

Industria globală de rating de credit este extrem de concentrată, cu trei agenții – Moody’s, Standard & Poor’s și Fitch – care controlează aproape întreaga piață.1  Împreună, oferă un serviciu atât de necesar atât pentru împrumutați și creditori, cât și pentru creditori. Aceștia intenționează să ofere pieței informații care sunt atât fiabile, cât și exacte cu privire la riscurile asociate anumitor tipuri de datorii.

Evaluări Fitch

Fitch este una dintre primele trei agenții de rating de credit din lume. Funcționează în New York și Londra, bazându-și ratingurile pe datoria companiei și sensibilitatea sa la modificări precum ratele dobânzii. Când vine vorba de datoria suverană, țările solicită Fitch – și altor agenții – să furnizeze o evaluare a situației lor financiare, împreună cu climatul politic și economic.

Rating-urile pentru investiții de la Fitch variază de la AAA la BBB. Aceste note de scrisori indică potențialul de neîndeplinire a obligațiilor la scăzut. Rating-urile care nu fac obiectul unei investiții merg de la BB la D, acesta din urmă însemnând că debitorul a intrat în incapacitate de plată.

Istorie

John Knowles Fitch a fondat Fitch Publishing Company în 1913, oferind statistici financiare pentru a fi utilizate în industria investițiilor prin „The Fitch Stock and Bond Manual” și „The Fitch Bond Book”.  În 1923, Fitch a introdus sistemul de rating AAA prin D, care a devenit baza pentru ratingurile din întreaga industrie.  Având planuri de a deveni o agenție globală de rating cu servicii complete, la sfârșitul anilor 1990, Fitch a fuzionat cu IBCA din Londra, filială a Fimalac, o companie holding franceză. Fitch a achiziționat, de asemenea, concurenții de pe piață, Thomson BankWatch și Duff & Phelps Credit Ratings.  Fitch a început să dezvolte filiale operaționale specializate în managementul riscurilor întreprinderilor, servicii de date și instruire în industria financiară începând cu 2005, prin achiziționarea unei companii canadiene, Algorithmics,  și crearea Fitch Solutions și Fitch Training (acum Fitch Learning ).

Serviciul Moody’s Investors

Moody’s atribuie note de scrisori de datorie pentru țări și companii, dar într-un mod ușor diferit. Datoria de grad investițional merge de la Aaa – cel mai înalt grad care poate fi atribuit – la Baa3, ceea ce indică faptul că debitorul este capabil să ramburseze datoriile pe termen scurt. Sub gradul de investiție se află datoria de tip speculativ, care este adesea denumită randament ridicat sau junk. Aceste note variază de la Ba1 la C, cu probabilitatea de rambursare scade pe măsură ce nota scrisoare scade.

Istorie

John Moody and Company au publicat pentru prima dată„ Moody’s Manual” în 1900. Manualul a publicat statistici de bază și informații generale despre acțiuni și obligațiuni din diferite industrii. Din 1903 și până laprăbușirea pieței bursiere din 1907, „Moody’s Manual” a fost o publicație națională.În 1909, Moody a început să publice „Moody’s Analyses of Railroad Investments”, care adăuga informații analitice despre valoarea titlurilor de valoare. Extinderea acestei idei a dus la crearea în 1914 a Moody’s Investors Service, care, în următorii 10 ani, ar oferi ratinguri pentru aproape toate piețele de obligațiuni guvernamentale dela acea vreme.În anii 1970, Moody’s a început să evalueze hârtie comercială și depozite bancare, devenind agenția de rating la scară largă care este astăzi.

Standard & Poor’s

S&P are un total de 17 ratinguri pe care le poate atribui datoriilor corporative și suverane. Orice evaluat de la AAA la BBB- este considerat grad de investiție, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a rambursa datoria fără nicio preocupare. Datoria evaluată BB + la D este considerată speculativă, cu un viitor incert. Cu cât ratingul este mai scăzut, cu atât are un potențial de implicit mai mare, cu un rating D fiind cel mai rău.

Istorie

Henry Varnum Poor a publicat pentru prima dată „Istoria căilor ferate și a canalelor din Statele Unite” în 1860, precursorul analizei și raportării valorilor mobiliare care va fi dezvoltat în secolul următor. Statistici standard formate în 1906, care publicau obligațiuni corporative, datorii suverane și ratinguri de obligațiuni municipale. Standard Statistics a fuzionat cu Poor’s Publishing în 1941 pentru a forma Standard and Poor’s Corporation, care a fost achiziționată de The McGraw-Hill Companies în 1966. Standard and Poor’s a devenit cel mai cunoscut prin indici precum S&P 500, un indice bursier care este atât un instrument pentru analiza și luarea deciziilor investitorilor și un indicator economic al SUA.

Organizații de evaluare statistică recunoscute la nivel național

Industria ratingurilor de credit a început să adopte unele schimbări și inovații importante în 1970. Investitorii s-au abonat la publicațiile de la fiecare dintre agențiile de rating și emitenții nu au plătit taxe pentru efectuarea cercetărilor și analizelor care au fost o parte normală a dezvoltării ratingurilor de credit publicate. Ca industrie, agențiile de rating de credit au început să recunoască faptul că ratingurile de credit obiective au ajutat semnificativ emitenții: au facilitat accesul la capital prin creșterea valorii unui emitent de valori mobiliare pe piață și prin scăderea costurilor de obținere a capitalului. Extinderea și complexitatea pe piețele de capital, coroborate cu o cerere tot mai mare de servicii statistice și analitice, au condus la decizia la nivelul întregii industrii de a percepe emitenți de comisioane de valori mobiliare pentru servicii de rating.

În 1975, instituțiile financiare, cum ar fi băncile comerciale și broker-dealerii de valori mobiliare, au încercat să atenueze cerințele de capital și lichiditate transmise de Securities and Exchange Commission (SEC). Ca rezultat,au fost create organizații de evaluare statistică (NRSRO) recunoscute la nivel național. Instituțiile financiare și-ar putea satisface cerințele de capital investind în valori mobiliare care au primit ratinguri favorabile de către unul sau mai multe dintre NRSRO-uri. Această indemnizație este rezultatul cerințelor de înregistrare, împreună cu o mai mare reglementare și supraveghere a industriei ratingurilor de credit de către SEC. Cererea crescută de servicii de rating de către investitori și emitenți de valori mobiliare, combinată cu o supraveghere reglementară sporită, a condus la creșterea și extinderea în industria ratingurilor de credit.

Reglementare și legislație

Deoarece agențiile de rating mari operează la scară internațională, reglementarea are loc la mai multe niveluri diferite. Congresul a adoptat Legea de reformă a agenției de rating al creditului din 2006, permițând SEC să reglementeze procesele interne, păstrarea înregistrărilor și anumite practici comerciale ale agențiilor de rating de credit. Legea Dodd-Frank dereformă peWall Street și protecția consumatorilor din 2010, denumit în modobișnuit ca Dodd-Frank, a continuat săcrească puterile dereglementare ale SEC,inclusiv cerința unei divulgare a metodologiilor derating.

---

Agențiile de rating de credit sunt reglementate la mai multe niveluri diferite.

Uniunea Europeană (UE) nu a produs o anumită legislație sau sistematică sau acreat o agenție singulară responsabilă pentru reglementarea agențiilor de rating. Există mai multe directive UE, precum Directiva privind cerințele de capital din 2006, care afectează agențiile de rating, practicile lor comerciale și cerințele lor de divulgare.  Majoritatea directivelor și reglementărilor sunt responsabilitatea Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe.

Criza financiară

Agențiile de rating de credit au fost supuse unui control intens și a unei presiuni de reglementare în urma Marii recesiuni din 2007 până în 2009. Se credea că agențiile de rating de credit ofereau ratinguri prea pozitive, ducând la investiții proaste. O parte a problemei a fost că, în ciuda riscului, agențiile au continuat să acorde ratinguri AAA cu titluri garantate ipotecar (MBS). Aceste ratinguri i-au determinat pe mulți investitori să creadă că aceste investiții sunt foarte sigure, cu riscuri mici sau deloc. Acest lucru a contribuit la prăbușirea pieței ipotecare subprime care a dus la criza financiară.

Pentru a adăuga combustibil la incendiu, ratingurile datoriilor suverane europene ale agențiilor au fost, de asemenea, un motiv de control. După calamitatea provocată de criza datoriilor din mai multe țări europene, inclusiv Grecia și Portugalia, agențiile au retrogradat ratingurile altor națiuni din UE.

Unii au susținut că autoritățile de reglementare au contribuit la susținerea unui oligopol în industria ratingului de credit, oferind reguli care acționează ca bariere la intrarea agențiilor mici sau mijlocii.  Noile norme din UE au făcut ca agențiile de rating să fie răspunzătoare pentru ratingurile necorespunzătoare sau neglijențe care cauzează daune unui investitor.

Linia de fund

Investitorii pot utiliza informații de la o singură agenție sau de la mai multe agenții de rating. Investitorii se așteaptă ca agențiile de rating să furnizeze informații obiective pe baza unor metode analitice solide și măsurători statistice precise. Investitorii se așteaptă, de asemenea, ca emitenții de valori mobiliare să respecte regulile și reglementările stabilite de organele de conducere, în același sens în care agențiile de rating de credit respectă procedurile de raportare elaborate de agențiile de guvernare din industria valorilor mobiliare.

Analizele și evaluările furnizate de diferite agenții de rating de credit oferă investitorilor informații și informații care le facilitează capacitatea de a examina și înțelege riscurile și oportunitățile asociate diferitelor medii de investiții. Cu această perspectivă, investitorii pot lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la țările, industriile și clasele de valori mobiliare în care aleg să investească.